Jurnalul meu

Un om avea o soţie care, după ce pierduse o sarcină, devenise foarte nervoasă. Ţipa tot timpul, îl certa din nimic. Când simţea că îl biruie mânia, bărbatul se ducea să se spovedească. Se spovedea cel puţin o dată pe lună. Părintele îl tot încuraja, spunându-i: - Rabd-o, fiule, că prin răbdarea ta ţi se vor ierta multe păcate. Când bărbatul ţipa şi el la soţia sa, se spovedea cu durere de inimă: - M-am lăsat biruit de mânie, părinte, pentru că sunt iubitor de sine. Nu îmi place să fiu nedreptăţit. - Nu aşa, fiule, că îţi pierzi şi tu mântuirea şi îi dai şi ei un exemplu rău. Rabd-o şi roagă-te pentru ea cât poţi. Când a venit vremea ca bărbatul să se pensioneze, înainte de a apuca să îşi depună cererea de pensionare a făcut infarct şi a murit. Soţia era disperată, pentru că el era singurul ei sprijin. La patruzeci de zile după moartea acestuia, femeia l-a visat strălucind de lumină în Împărăţia Cerurilor. Atunci şi-a dat seama cât de mult îl nedreptăţise. A luat hotărârea să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. A mai trăit mulţi ani, pocăindu-se pentru răutăţile şi păcatele ei, şi apoi a trecut la Domnul.