miercuri, 3 aprilie 2013
Doi
fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A
început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs
dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure,
urmate de săptămâni de linişte.
Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.
"Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie
de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta".
"Da,
a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo,
pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu. Mă rog, de fapt
este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri
înălţime, nu vreau să-l mai văd.
Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata".
Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de
asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai
terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi
a rămas cu gura căscată.
Nu era deloc un gard de doi metri. În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.
Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre
casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare
şi i-a spus:
"Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut!
Iartă-mă, frate!"
Şi s-au iertat.
Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.
"Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata".
"Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit."
"OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI SI PREA PUTINE PODURI " (Isaac Newton).
Într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…
Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă
imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate
figuri acoperite de sânge…
În această sală, îi punea să formeze
un cerc şi le spunea: puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei
sau a trece prin această uşă…
În spatele acestei uşi EU VĂ VOI AŞTEPTA…Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi…
După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:
- Sire, pot să vă întreb ceva?
- Spune, soldatule.
- Sire, ce se află în spatele uşii?
Regele îi răspunse:
-Mergi şi vezi tu însuţi!!!
Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau
raze de soare şi lumina invadă sala… Şi, în cele din urmă, surprins,
descoperi…că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre
LIBERTATE !!!
Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse:
- Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă!!!
Câte uşi nu deschidem de teama de a nu risca?
De câte ori nu ne pierdem libertatea şi murim înlăuntrul nostru, doar
pentru că ne este teamă să deschidem uşa visurilor noastre?
Într-una
din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se
prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul
său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit…
Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum!
Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar când
cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea
kilogramul de unt şi pleca, cântărea imediat marfa în prezenţa unor
martori.
Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea
900g, ba 800g, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1
kg.
În ziua judecăţii, judecatorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
- Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l dai brutarului?
- Nu, domnule judecător, nu am.
- Păi atunci cum pretinzi că îi cântăreşti untul?
- Păi… să vedeţi… eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei pâinea
de un kilogram pe care o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun
unt până ce balanţa se echilibrează….
Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii,
faceţi-le şi voi la fel!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)