duminică, 27 noiembrie 2011

Te iubesc, draga mea.

 Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, draga mea draga, şi iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poţi iubi, draga mea, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurit voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, draga mea draga, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, draga mea, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca un zeu, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, draga mea, şi iartă-mi fericirea.