joi, 15 februarie 2024

Plânsul unei tinere necredincioase înaintea Judecății,adresat parintilor

 O, mamă, m-ai învățat să trăiesc în această viață de parcă aș fi fost nemuritoare. Vai, tată, că nici tu nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, nu mi-ai spus că am un suflet nemuritor în mine, și că mai există o altă viață, una veșnică. Voi v-ați îngrijit numai de trupul meu, și v-ați luptat mereu ca să am un viitor strălucit. N-am dus lipsă de nimic în viață, dulapul mi-era plin cu haine, podoabe și parfumuri, mi-ați spus că sunt frumoasă, dar eu acum văd ce suflet urât, murdar și negru am. Vai mie, căci va trebui să răspund și pentru acele suflete pe care le-am atras în desfrâu, și pentru toți pruncii pe care i-am avortat. Ați vrut să ajung om mare, și m-ați dat pe la facultăți. Ziceați că sunt inteligentă, dar eu acum văd cât de incultă am fost, căci nu știam nici măcar Rugăciunea de căpetenie „Tatăl nostru.” Tu, mamă, ai fost împreună cu mine la petreceri, ai vrut să mă vezi fericită, dar drumul către biserică nu mi l-ai arătat niciodată. Tu, tată, m-ai plimbat în întreaga lume, am cunoscut atâtea țări și orașe, am cunoscut atâția oameni, dar nu m-ai învățat să mă cunosc și pe mine însămi. Nu m-ați învățat să țin post, să mă spovedesc, zicând că numai cei proști cred în Dumnezeu, inteligenții își au religia lor proprie, iar eu mă făleam cu numele de ATEU, deși am fost botezată în religia ortodoxă. La ora de religie îmi plăcea să o iau peste picior pe profesoară, și să o combat cu teoria lui Darwin. Voi m-ați învățat că nu există Dumnezeu, și că omul se trage din maimuță. Cum, mamă, n-ai vrut tu să crezi că ai fost creată de un Dumnezeu așa frumos, și ai preferat să crezi că ești din maimuță ? O, vai, că mi-ați cumpărat zeci de astfel de cărți ateiste, iar Sfânta Biblie nu a existat în casa noastră. Când venea preotul de Crăciun și la Bobotează, voi îi închideați ușa, și spuneați că popii sunt niște hoți. Dar acești „hoți”, mamă, eu văd că au o negrăită slavă în cer. M-ați învățat să disprețuiesc pe cei ce duceau o viață curată, ferită de păcat. Îi batjocoream pe cei feciorelnici, zicând că sunt proști, și că nu știu să se îndulcească din plăcerile tinereții, dar eu acum văd ce slavă îi așteapă pe aceia care s-au înfrânat de la pofte, și au îndurat batjocura unora ca mine. Aceia pe care eu îi numeam habotnici, expirați, fixiști, țicniți, pocăiți, mironosițe… acum sunt cinstiți de Cerul întreg, mamă. Mă simțeam adesea singură, pustie, neîmplinită, deși eram înconjurată de atâția prieteni și de atâta lux. Îmi plângea adesea sufletul, iar eu nu știam ce îl doare. Nimeni și nimic nu mă putea mulțumi. Dacă aș fi știut că Hristos este Singurul Care îmi poate umple golul din inima mea, aș fi lepădat toate acele amăgiri deșarte, și L-aș fi lăsat pe El să-mi aline plânsul sufletului. Dar El era absent din viața mea, era absent din inima mea, deși Îl căutam fără să știu că inima mea după El plânge și însetează. Voi m-ați ținut deprte de Adevăr, și v-ați mocirlit împreună cu mine în cele mai grele păcate. Acum văd ca Raiul și Iadul nu sunt niște basme așa cum mi-ați spus voi. Acum văd că am purtat cu mine un suflet nemuritor, și că există viață veșnică. Acum văd pe Acela Care m-a creat, mamă. Îl văd pe Acela Care a creat lumea întreagă. A vegheat de aici neîncetat, și a plâns pentru mine știindu-mi pierzarea. El mă iubea mai presus decât orice, iar eu nici nu mă gândeam la El. O, amar mie, căci voi fi osândită în focul cel de veci pentru necredința și nepăsarea mea. O, părinți ai mei, vai și de sufletele voastre. Cum veți răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru mine, singura voastră fată? Cum îmi veți salva sufletul, căci voi nu credeți în veșnicie, în existența sufletului, nu îmi veți face pomenire la biserică, parastase și milostenii, căci voi nu ați crezut niciodată în aceste obiceiuri religioase? O, mamă, ai vrut să mă vezi frumoasă.
O, tată, ai vrut să fiu inteligentă. Sunt așa cum v-ați dorit: frumoasă, gătită, parfumată, inteligentă… pentru IAD.

vineri, 13 mai 2022

Cum sfârșesc cei care joacă și dansează pe la petreceri (GEN COLECTIV)

 


Petrecere

O doamnă îmbrăcată în doliu, slăbită şi suferindă, povestea unui preot durerea ei de mamă. Avusese o singură fată care-i murise în urma unei răceli de la un bal.

După ce a îngropat-o, timp de două săptămâni mama moartei era îngrozită de un vis înspăimântător, căci se scula totdeauna tremurând din somn şi nu mai putea dormi cu nici un chip. După ce se duse la doctor, acesta îi dădu nişte pastile de dormit, însă fără nici un folos, căci visul acela îngrozitor pe care îl avea în fiecare noapte o chinuia mai rău, fiindcă nu putea nici să se mai trezească din somn din cauza pastilelor.

Ea venise la preot, să-i citească rugăciuni, să nu mai viseze aşa, că nu mai putea de frică. Ea îi povesti preotului visul care o chinuia zicând:

– O visez, părinte, aşa cum era în viaţă, dar mai ales jucând, muzica cântă şi lume multă dansează. Nu după mult timp vin nişte tineri negri înalţi drept la fiica mea, o iau şi începe fiecare să danseze cu ea. După un timp o pun să joace singură, un joc ţigănesc, un fel de căzăcească rusească şi nu o lasă deloc să se odihnească. Când oboseşte o lovesc cu bicele până când îi rup hainele de pe ea; cade jos, o ridică în bătaie şi din nou o pun să danseze toate dansurile moderne în strigătele lor de bucurie. Aşa o chinuiesc mereu, iar eu când o văd astfel bătută şi chinuită, mi se rupe inima, părinte. Ţip şi strig, sar, tremur din somn şi nu mai pot dormi nicidecum, nu mai sunt bună de nimic.

Preotul o întrebă atunci:

– A dansat fiica dumitale în viaţă? Femeia îi răspunde:

– Da, îi plăcea mult să se ducă la baluri, serate şi la toate jocurile. De multe ori mergeam şi eu cu ea, numai de dragul ei, era frumoasă, învăţase carte multă şi dansa aşa de elegant, că toţi o curtau. Îi făcea mare plăcere să joace, îi plăcea viaţa, părinte.

– Din ce cauză a murit? – întreabă preotul.

– A răcit la un bal – zise femeia – eu n-am fost atunci, a dansat mult, a transpirat şi a răcit, era prea pasionată, era tânără, părinte, când a murit împlinea 21 de ani. Preotul o întrebă:

– La înmormântare au venit şi prietenii ei de dans?

– N-a venit nici unul, deşi am luat muzica şi a cântat până la mormânt, şi a cântat tot ce-i plăcea ei.

– Dar de ce n-aţi luat un cor de la biserică, să cânte rugăciuni şi cântece sfinte de iertare a păcatelor?

– A fost şi ideea aceasta părinte, dar n-au vrut rudele, motivând că nu este şi tobă la cor ca s-o audă lumea. Omul la întristare nu ştie ce face. Nu ştiu de-o va ierta Dumnezeu, că mai mult eu sunt de vină, părinte.

Iată chinurile iadului în care se zbate o tânără căzută în cursa păcatelor de pe faţa pământului. Demonii o chinuiesc atât pe ea pentru păcatele săvârşite, cât şi pe mama cea ticăloasă care n-a învăţat-o calea cea dreaptă de urmat.

marți, 25 august 2020

Filozofia a aparut atunci cand oamenii au inceput sa se creada mai intelepti ca Dumnezeu


,,Filosofiei îi lipseşte un mijloc hotărâtor de a convinge neîncetat prin experienţă. Mulţimea feluritelor sisteme ce nu conglăsuiesc între ele, care se contrazic unul pe altul, dau deja în vileag „iubirea de înţelepciune omenească în aceea că nu are o cunoaştere pozitivă a Adevărului. Cât de mult spaţiu este în filosofie pentru bunul plac, pentru închipuire, pentru născociri, pentru delirul bombastic, nesuferit de ştiinţa exactă, precisă ! Cu toate acestea, filosofia este îndeobşte foarte mulţumită de sine. Odată cu lumina ei înşelătoare intră în suflet cu prisosinţă părerea de sine, semeaţă cugetare, trufia, slava deşartă, dispreţul faţă de aproapele. Lumea oarbă o acoperă, recunoscân-du-şi-o apropiată, cu laude şi cu cinstiri. Mulţumindu-se cu acele cunoştinţe pe care le aduce filosofia, nu doar că nu primeşte idei corecte despre Dumnezeu, despre sine însăşi, despre lumea duhovnicească, ci, dimpotrivă, se molipseşte de idei pervertite, ce strică mintea, ce o fac neînstare, din pricina molipsirii şi vătămării ei de către minciună, de părtăşia cu Adevărul (2 Tim. III, 8). N-a cunoscut lumea prin înţelepciune pe Dumnezeu /(l Cor. I, 21) - spune Apostolul. Cugetarea trupească moartă este; cugetarea trupească este vrăjmăşie faţă de Dumnezeu - că legii lui Dumnezeu nu se supune, că nici nu poate (Rom. VIII, 6-7), fiindcă acest lucru nu-i stă în fire. Fraţilor, luaţi seama ca nimeni să nu vă fure pe voi cu filosofia si cu înţelepciunea deşartă, după predania oamenilor, după stihiile lumii, iar nu după Hristos, întru Care vistieriile înţelepciunii si ale cunoştinţei sunt ascunse (Col. II, 8, 3). Filosofia, fiind vlăstar al căderii omeneşti, linguşeşte această cădere, o maschează, o ocroteşte şi o hrăneşte. Ea se înfricoşează de învăţătura Adevărului ca de osândirea ei la moarte (l Cor. III, 18). Starea în care este adus de filosofie este o stare de amăgire de sine, de pieire sufletească, ceea ce se vede foarte desluşit din cuvintele pe care le-am adus mai înainte ale Apostolului, ce porunceşte tuturor care vor să dobândească adevărata cunoaştere de la Dumnezeu să lepede cunoaşterea adusă de „iubirea de înţelepciune a firii omeneşti căzute. Adevărata filosofie (iubire de înţelepciune) încape doar în învăţătura lui Hristos. Hristos este înţelepciunea lui Dumnezeu (l Cor.
1,24,30) Cel ce caută înţelepciune în afara lui Hristos, acela se leapădă de Hristos, leapădă înţelepciunea, îşi află si îşi însuşeşte raţiunea cea cu nume mincinos, avuţia
duhurilor căzute.,,

Sfântul Ignatie Briancianinov

marți, 25 septembrie 2018

De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?


Intr-o zi, un staret puse urmatoarea intrebare ucenicilor sai:
- De ce tipa oamenii cand sunt suparati ?
- Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
Parintele intreba din nou, zicand:
- Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine?
- Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude! - incerca un alt discipol.
Parintele intreba din nou:
- Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa ?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe parinte. Atunci el ii lamuri, zicand:
- Stiti de ce tipam unul la altul, atunci cand suntem suparati ? Adevarul este ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Apoi continua:
- Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inţeleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
Apoi, mai zise:
- Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

duminică, 23 septembrie 2018

                     La o petrecere, Alina, o fată de vârsta majoratului, a fost convinsă de prietenele ei să se drogheze. Ei nici prin cap nu îi trecuse până atunci să ia droguri. Era foarte mirată că ele fac aşa ceva, dar, pentru a nu fi mai prejos decât celelalte, a luat o primă doză. Încetul cu încetul a devenit dependentă de prafuri. Bani avea destui, de la tatăl ei care lucra la guvern. Numai că patima aceasta îi tortura sufletul. De fiecare dată, după ce îşi revenea din starea de extaz, mergea la biserica de lângă casă şi se ruga cu lacrimi în ochi:
             - Doamne, fie-Ţi milă de mine, nu mă lăsa să fiu distrusă de droguri. Ajută-mă să mă ridic. Şi dacă vreau, şi dacă nu vreau, vindecă-mă de boala mea, nu mă lăsa.

                  Dar până a doua zi Alina uita totul, şi iar se droga. Îi era ruşine să se spovedească, pentru că la acelaşi părinte se spovedise şi după ce îşi pierduse fecioria. Părintele o sfătuise cu multă dragoste să nu mai cadă în cursele diavolilor, ci să se lupte pentru a rezista ispitei. Şi de atunci nu mai căzuse în păcatul desfrânării. Dar dependenţa de droguri o tiraniza mult mai tare decât o apăsa ispita de a se culca cu băieţii care îi plăceau. Într-o zi, crezând că e singură în biserică, pentru că pe femeia de la pangar o văzuse ieşind în faţa bisericii, Alina a început să plângă şi să se roage cu voce tare: - Te rog, Doamne, nu mă lăsa. Vezi că drogurile mă distrug din ce în ce mai tare. Ajută-mă să scap de ele, Doamne, ajută-mă. Fie-Ţi milă de mine, Doamne. Părintele era în altar şi citea pomelnice. Când a auzit-o, a deschis uşa altarului şi, cu o voce blândă, a întrebat-o:
          - Alina, ai venit să te spovedeşti? Mirată că părintele îi mai ţinea minte numele şi mirată de faptul că, deşi îi auzise păcatul, părintele nu îi vorbise cu asprime, fata a văzut în aceasta mâna lui Dumnezeu. A hotărât să se spovedească. A fost cea mai zguduitoare spovedanie pe care o ascultase părintele. Deşi spovedise şi criminali, nimeni altcineva nu suferea atât de mult din cauza lanţurilor cu care îl legaseră patimile. Noaptea, când s-a apucat să facă Paraclisul Maicii Domnului, fata a văzut în cameră un înger care i se arăta când se droga. Îngerul s-a transformat într-un diavol înfricoşător:
          - Nu e drept, Doamne, nu e drept ca această ticăloasă să ceară ajutorul Maicii Tale. Nu e drept să fie miluită, după ce atâta vreme mi-a slujit mie. Dacă o vei ierta pe ea, unde este dreptatea Ta? Atunci nu ai decât să îi ierţi pe toţi criminalii şi pe toţi desfrânaţii. Oare ce vei face, îi vei primi la Tine pe toţi ticăloşii? Tu nu eşti Drept Judecător şi dreptatea Îţi este străină.

     Văzându-l pe diavol, care era înfricoşător, Alina şi-a scos crucea de la gât şi o ţinea cu putere în mâini. Şi s-a auzit un glas zicând:
   - Oare ţie îţi voi da socoteală? Sau oare tu l-ai făcut pe om, ca să Îmi spui cum să îl judec? Sau oare tu ai fost răstignit pe cruce? Pentru păcătoşi M-am răstignit, nu pentru drepţi. O, de s-ar pocăi toţi păcătoşii cum se pocăieşte această fată... O, de ar plânge toţi cu lacrimile ei, atunci nimeni nu ar mai ajunge la tine, în chinurile iadului. Diavolul sta şi asculta, tremurând.
   - Şi de ce zici că sunt nedrept? Nedrept eram dacă, aşa cum am îngăduit să fie ispitită de tine, nu i-aş fi întins o mână de ajutor, ca să se ridice din cădere. Şi pocăinţa ei am primit-o, şi lacrimile ei M-au făcut să fiu îndurător cu ea. Pentru aceasta, nu o voi mai lăsa să se lupte cu tine, ci o voi chema la odihna veşnică. Ca ea să se bucure şi tu să fii făcut de ruşine.
        Şi, în acel moment, fata şi-a dat duhul.
Un muncitor a căzut în patima băuturii. Soţia lui l-a răbdat cât l-a răbdat, până ce a ajuns la limită. S-a dus la duhovnicul ei şi i-a zis: - Mi-au ajuns trei ani de suferinţă, voi pleca la părinţii mei... - Nu te duce, că dacă îl laşi singur o să cadă şi mai tare. Eşti singurul lui sprijin. După alţi trei ani, după multe lacrimi şi multe rugăciuni, soţul ei a început lupta cu patima băuturii. După alţi doi ani, s-a lăsat pentru totdeauna de băutură.
Un om avea o soţie care, după ce pierduse o sarcină, devenise foarte nervoasă. Ţipa tot timpul, îl certa din nimic. Când simţea că îl biruie mânia, bărbatul se ducea să se spovedească. Se spovedea cel puţin o dată pe lună. Părintele îl tot încuraja, spunându-i: - Rabd-o, fiule, că prin răbdarea ta ţi se vor ierta multe păcate. Când bărbatul ţipa şi el la soţia sa, se spovedea cu durere de inimă: - M-am lăsat biruit de mânie, părinte, pentru că sunt iubitor de sine. Nu îmi place să fiu nedreptăţit. - Nu aşa, fiule, că îţi pierzi şi tu mântuirea şi îi dai şi ei un exemplu rău. Rabd-o şi roagă-te pentru ea cât poţi. Când a venit vremea ca bărbatul să se pensioneze, înainte de a apuca să îşi depună cererea de pensionare a făcut infarct şi a murit. Soţia era disperată, pentru că el era singurul ei sprijin. La patruzeci de zile după moartea acestuia, femeia l-a visat strălucind de lumină în Împărăţia Cerurilor. Atunci şi-a dat seama cât de mult îl nedreptăţise. A luat hotărârea să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu. A mai trăit mulţi ani, pocăindu-se pentru răutăţile şi păcatele ei, şi apoi a trecut la Domnul.