duminică, 25 decembrie 2011

Nu mă interesează ce faci tu pentru a-ţi cîştiga existenţa.
Vreau să ştiu ce foc arde în tine şi dacă ai cutezanţa să visezi la realizarea a ceea ce porţi în inima ta.
Nu mă interesează cîţi ani ai.
Vreau să ştiu dacă îţi asumi riscul să pari nebun în numele iubirii tale, viselor tale şi aventurii care este viaţa ta.

Nu mă interesează dacă ceea ce-mi spui este adevărat. Vreau să ştiu dacă eşti gata să-i decepţionezi pe ceilalţi ca să rămîi sincer cu tine însuţi şi dacă poţi suporta să fii acuzat de trădare, dar să nu-ţi trădezi propriul suflet. Vreau să ştiu dacă poţi să fii fidel şi deci demn de încredere. Vreau să ştiu dacă poţi vedea frumosul chiar dacă nu-i tocmai drăguţ în fiecare zi şi dacă tu poţi simţi că sursa vieţii tale rezidă în prezenţa Sa. Vreau să ştiu dacă poţi trăi eşecurile, ale mele, sau ale tale, şi totuşi să continui să stai drept pe marginea lacului şi să strigi către argintata luna plină: „Da!”

sâmbătă, 24 decembrie 2011

A iubi... în doi...



„Iubirea între doi oameni...
este întîlnirea între două singurătăţi
care se ocrotesc şi îşi ţin companie”

Rainer Maria Rilke
„A iubi înseamnă a înceta să trăieşti pentru tine, a face ca toate sentimentele omeneşti, teama, speranţa, durerea, bucuria, plăcerea să nu depindă decît de o singură fiinţă; înseamnă a te cufunda în infinit, a nu găsi nici o limită simţirii, a-ţi închina viaţa unei fiinţe în aşa fel încît să nu trăieşti şi să nu gîndeşti decît pentru a o face fericită; a turna măreţie în înjosire, a găsi alinare în lacrimi îndurerate, plăcere în suferinţă şi suferinţa în plăcere; adică a întruni în sine toate contradicţiile.” - Balzac
Din ce în ce mai mult ne plîngem că relaţiile noastre, viaţa de cuplu, de familie... merg prost. Dar oare cine merge prost ? Ce mecanism e defect ? Ce trebuie schimbat şi unde?
Tu eşti fericit şi împlinit în cuplul pe care îl ai ? Sau dacă eşti singur… de ce eşti?
„Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sînt doar un preludiu....
Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvîrşească, să devină cineva, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva.” - Rainer Maria Rilke
Foarte rar întîlnim cupluri fericite, care se iubesc şi care nu pun semnul „egal” între iubire şi gelozie, între iubire şi multe alte comportamente deviante... Secretul este libertatea!
Fiecare dintre cei doi trebuie să-şi amintească în permanenţă că este stăpînul propriei sale vieţi, că fericirea lui depinde în primul rînd de el şi nu de celălalt.
Niciodată nu vă lăsaţi copleşiţi de problemele celuilalt... nu sîntem responsabili decît de propriile noastre probleme! Asta nu înseamnă să fiţi indiferenţi sau nepăsători la problemele partenerului, ci doar să nu vă încărcaţi cu ele, să nu acceptaţi să deveniţi coresponsabil. E o greşeală frecventă şi o formă de manipulare des întîlnită în cupluri.
Tagore, în versurile de mai jos, reuşeşte să transmită perfect ideea unui cuplu liber în iubire şi trăiri :
„V-aţi născut împreună, şi împreună veţi fi întotdeauna.
Veţi fi împreună cînd albele aripi ale morţii vă vor risipi zilele.
Ah, veţi fi împreună chiar în memoria tăcută a lui Dumnezeu.
Dar să lăsaţi spaţii în împreunarea voastră.
Şi lăsaţi vînturile raiului să danseze printre voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu faceţi din iubire o legătură:
Mai bine lăsaţi o mare mişcătoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă unul altuia cupele dar nu beţi din aceeaşi cupă.
Daţi-vă unul altuia din pîinea voastră dar nu mîncaţi din aceeaşi felie.
Cîntaţi şi dansaţi împreună şi fiţi bucuroşi, dar fiecare din voi să fie singur,
Asemenea strunelor lăutei care stau singure, deşi vibrează cu aceeaşi muzică.

Dăruiţi-vă inima unul altuia, dar nu spre păstrare,
Căci numai mîna Vieţii vă poate încăpea inimile.
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape unul de altul.
Căci stîlpii templului stau la distanţă unul de altul,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt.”
Iubirea îţi acordă libertatea de care ai nevoie şi te ajută să fii tu însuţi. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face să te simţi ca un suflet în două trupuri; pe de altă parte, îţi conferă individualitate şi unicitate. Te ajută să renunţi la egoul tău mărunt, dar să îţi cunoşti Sinele Suprem. În acest fel, problema dispare. Iubirea şi meditaţia sînt două aripi pe aceiaşi umeri. Ele se echilibrează reciproc. Numai atunci cînd le cultivi pe amîndouă poţi creşte, poţi deveni împlinit.
Şi atunci cînd vă este mai greu, nu uitaţi că aveţi o umbră de lumină... un înger păzitor. Cît de des vă amintiţi de el? Cît de des îi cereţi ajutorul?
S-a spus mereu că îngerii sînt dublul ceresc al omului. Schelling, în Philosophie der Offenbarung (Filozofia revelaţiei), îi numeşte Potenzen (dynameis pe greceşte) ale sufletului omenesc, virtualităţile lui, variantele mai limpezi, mai structurate, ale identităţii sale.
Cu alte cuvinte, sîntem mereu însoţiţi de modelul nostru, de portretul nostru îmbunătăţit. Şi sîntem - sau în orice caz ar fi bine să fim - într-un dialog permanent cu posibilul acestui portret. Îngerul oferă fiecăruia din actele noastre reperul epurei lui, adică desenul lui ideal.
Lîngă fiecare „este”, îngerul aşază un „cum ar trebui să fie”. El conjugă neobosit, la optativ, curgerea vieţii noastre, aşa cum am face-o noi înşine dacă am fi în condiţia lui.
Caută şi înţelege iubirea din proprieul tău suflet, acceptînd totodată şi furtunile existente acolo! Descoperă iubirea din tine, trăieşte-o şi apoi dăruieşte-o ! Odată găsită Iubirea, devii un Alchimist... descoperi secretul Universului... Găsind iubirea devii un şaman care poate vindeca orice... trup, suflet, minte...
Aplică Legea Iubirii şi depăşeşte-ţi acel „status quo” predefinit... şi vei descoperi miracolul...
Şi depăşeşte-ţi limitele! Singura limită a omului este mintea şi capcanele întinse de ea...
Abandonează Mentalul şi alege Sufletul!

„A iubi”... este un verb ce se conjugă în doi...

Hartia aurie de impachetat

Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.

El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:

"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.

Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.

Dumnezeu bate la usa

Intr-o zi o femeie mai in varsta isi facea treburile in casa. Deodata aude un glas care ii spune : Eu sunt Dumnezeu ! Ai grija si pregateste-te deoarece eu voi veni la tine ziua urmatoare.

Femeia asculta si a incepu sa faca pregatirile. A facut curat in casa, a spalat, a sters praful; apoi a gatit cele mai bune bucate, a asezat masa a facut tot ce putea sa faca pentru un musafir , mai ales ca era unul asa de important.

Iar apoi a inceput sa astepte.
Dupa cateva ore de asteptare si nerabdare – suna la usa cineva. Deschide repede, dar spre dezamagirea ei era vecina. O persoana mai saraca cu 3 copii care ii cere niste sare imprumut. Deranjata de prezenta ei ii spuse :

- Pleaca ! Nu ma deranja astept pe cineva foarte important acum. Nu am timp.

Vecina pleca intristata. Peste inca o ora vine la usa altcineva. Era un vanzator ambulant – care incerca sa scoata si el un ban.

Din nou – este gonit si acesta din motivul ca era ocupata.

Se aseza iar langa masa pusa cu bucate si se intreba : Oare de ce nu mai vine?

Se aude din nou soneria.

- Sigur e El ! Si alerga catre usa. Deschide, si spre surprinderea ei era doar un cersetor.

- Dati-mi si mie o bucata de paine. Sunt sarac, nu am ce manca, si nu mai pot de foame. Dumnezeu sa va dea in loc ce imi dati mie.
- Nu am ce sa iti dau. Toate bucatele acestea nu sunt pentru tine !

Seara se asternu si nu veni nimeni. Astepta si intr-un final se culca. In vis s-a auzit vocea Domnului:

Am venit si am batut de 3 ori la usa si nu m-ai primit inauntru. Am cerut de mancare si nu mi-ai dat.

Dumnezeu nu vine cu aura la cap si cu crucea in spate. Cand ajuti pe cineva, pe El in ajuti. Cand dai unui sarac ceva de mancare, Lui ii dai. Asa ca ajuta-ti aproapele si fa o fapta buna!

Mă culcasem...



 ...lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au cutreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă mai băgai de seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

Cand omul a fost om, atunci a devenit si lumea, lume

Un băiat veni la tatăl sau voind sa se joace. Acesta însă nu avea timp și nici chef sa se joace cu copilul. Asa ca, se gândi cum ar putea sa ocupe copilul. El găsi într-o revista o fotografie complicata și detaliata a pământului, o rupse în multe bucatele și i-o dădu copilului sa refacă fotografia, gândindu-se ca este un puzzle atât de complicat, încât copilul va fi ocupat o vreme.
Băiatul se retrase într-un colt și începu sa facă puzzle-ul.
Abia trecuseră câteva minute ca el veni la tatăl sau și ii arata fotografia completa. Tatălui nu-i veni sa creada si il intreba pe copil cum de reusise sa refaca atat de repede fotografia. Copilul raspunse: "pe partea cealalta era fotgrafia unui om. Am facut omul si cand omul a fost om, atunci a devenit si lumea, lume" .

  • Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.
    Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.
    Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.
    Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.
    Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.
  • Mă scuzaţi, domnişoară, vi s-a deschis sufletul. Sper că nu vă lipseşte nimic, verificaţi, vă rog, în îngrămădeala din tramvaiul care ne duce la moarte nu ştii niciodată dacă nu s-a strecurat vreun hoţ... fură, stimată domnişoară, fură nemernicii... fură zâmbete şi lacrimi preţioase, fură amintiri... fură orice... dar ce nu fură în ziua de azi?!
              Mă scuzaţi, doamnă, vi se vede dantela cuvântului pe sub poalele fustei. Să vă spun drept, am observat de când m-am urcat dar mi-a fost jenă să vă spun, stiţi şi dumneavoastră cum e... ah, nu-i nimic, o să stau eu drept dumneavoastră când vă sugrumaţi din nou inima cu cureaua tăcerii... aşa, e perfect acum, nu se mai vede nimic... decât griul şoriciu al zilei fără istorie.
              Mă scuzaţi, oameni buni, călătoresc printre voi, şleampăt şi fără uniformă, mi-e tulburătoarea sete de viaţă în neorânduială pe trup... şi mă simt deşucheat de fericit când mă uit la feţele voastre, meticulos şi corect încadrate în rame... Mă scuzaţi, cred că am nimerit într-o prăvălie de rame, ori poate într-un pod îmbâcsit... cu pânze vechi... moarte şi vechi...
    Cum, un tramvai?! Vatman! Opreşte, vreau să cobor!

Doi îngeraşi s-au gândit să se joace de-a oamenii.- Uite cum facem, a spus cel care avea mai multă experienţă cu pământenii, ne aşezăm la distanţă unul de celălalt. Tu mă chemi la tine, dar eu nu vin. Şi din cauza asta ne certăm un picuţ, aşa, la fel ca oamenii. Vrei?

- Bine, a încuviinţat cel de al doilea.

- Îngeraşule..., zise rugător primul, hai la mine!

Celălalt îngeraş veni cât putu el de repede lângă prietenul său, cu faţa strălucind de zâmbet.

- Aaa, nu, nu aşa! Eu te chem, dar tu nu vii. Ai înţeles?

- Da, spuse iar cel de-al doilea îngeraş.

Dar cum auzi iarăşi „Îngeraşule, hai la mine”, cum se duse ţintă lângă amicul său şi îl îmbrăţişă.

Acesta îl mai instrui încă o dată:

- Eu te strig, dar tu te ţii tare şi nu vii. Bine? Îngeraşule...

Nici un răspuns.

- Îngeraşule, vino, te rog, la mine...

În sfârşit, hotărât să nu se mai lase convins, cel de-al doilea îngeraş spuse:

- Nu vin!

- Bine, atunci vin eu la tine, îl linişti primul îngeraş pe prietenul său, mergând într-un suflet lângă acesta şi îmbrăţişându-l cu multă afecţiune.

Miros a bebelus.

s-a lipit de mine. Am adormit cu gandul la el, mi-a lipsit senzatia de a-l tine in brate, m-a cuprins un dor frumos ca o liniste imensa.

E un inceput de om si continuarea a ceva magic. Isi plimba ochii mari prin camera, vede ingeri, imi strange degetul in pumnul micut incercand parca sa se agate de noul pe care inca nu l-a descifrat.

Are un dar pe care l-am pierdut cu totii undeva pe drum... darul de a descoperi lumea din jur fara sa o judece. Darul de a cunoaste fara sa-si faca pareri. Darul simplu de a fi, fara „de ce”-uri, fara „catre ce”-uri.

Este iubit fara sa i se ceara nimic in schimb si totusi, cand il tii in brate, cand ii simti capul lipit de inima ta speriata, cand iti lipesti buzele de capsorul curios, simti ca-ti daruieste mai multe decat orice om care a incercat intentionat sa-ti daruiasca.

E amestecul cel mai emotionant de minune si firesc.

IUBIREA

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.

- De ce eşti tristă? De ce plângi?


- Pentru că oamenii nu au inimă.
- De ce nu au inimă. De ce spui asta. Toţi avem o inimă. Şi tu ai o inimă. Tu pe cine iubeşti.. Roxana?
- Pe Roxana.
Zilele acestea am citit un interviu al unui tânăr pedagog american care s-a dedicat copiilor orfani si celor handicapaţi. Spunea printre altele: “Durerea mea cea mai mare este atunci când mă întorc acasă plângând pentru că las copii care plâng. Copiii plâng pentru că nu înţeleg iubirea mea. Ei o înţeleg ca milă şi nu ca iubire pură, pentru că au fost decepţionaţi de părinţii lor. Deziluzia, păcatul părinţilor este înlăuntrul lor, iar ei sunt incapabili să accepte iubirea altuia, pentru că nu au primit iubirea părinţilor.”
De ce l-ai făcut, dacă nu ştii să-l iubesti? Dacă nu poţi iubi, nu aduce nici o fiinţă la existentă. Nu este permis să sufere nici un copil. Şi dacă totuşi suferă bietul copil, o data cu el ar trebui să sufere şi parinţii, doar că suferinţa tatalui şi mamei ar trebui să fie mai mare atunci când sunt incapabil să-i dăruiască iubirea pe care copilul o aşteaptă. Dacă am simţi durerile copiilor până în adancul sufletului, atunci poate s-ar mai tulbura rotiţele creierului nostru şi cine ştie, poate şi inima ar vibra altfel.
Am putea uşor să ne spalam pe mâini spunând: Este copilul lui! Este problema lui! Dragii mei, nu este numai copilul lui. Orice copil din lume este copilul fiecarui om si orice copil din lume ar trebui să fie iubit de toţi oameni ca să fie cu adevărat protejat.
Ne gândim noi oare la aceşti copii care fiinţează în acesta lume? Am fi oare capabili să avem un sentiment cât de mic de iubire pentru fiecare dintre ei indiferent în ce colţ al lumii se află? Dacă copiii noştrii ar trăi doar numai din iubirea noastră, atunci ar muri la vârste mult prea fragede. Copiii vin din lumină, din iubirea desăvârşită.
Dragii mei, lumea aceasta este o lume plină de umbre care aşteaptă şi nu primesc, care doresc şi vor dori în continuare dar niciodată nu vor atinge. Nu vor avea ceea ce asteaptă pentru că oamenii nu stiu cine sunt şi ce ar trebui să însemne viaţa pentru ei. Dacă vom fi deştepti, vom privi spre copiii noştrii şi ne vom întreba… cât sunt ei de fericiţi… Nu îi întrebaţi pe ei, pentru că nu aşa se testează fericirea. Întrebaţi-vă pe voi, fiecare tată şi fiecare mamă trebuie să-şi pună măcar o dată în viaţă această întrebare la care trebuie să-şi răspundă. Stai langă copilul tău măcar cateva ore şi vezi cum îi vibrează inimioara şi ce gândeşte. Să vezi ce gândeşte copilul tău, aceasta este adevarata iubire, să descifrezi gândurile celui de lânga tine.
Lăsaţi oboseala şi daţi iubire celor de lângă voi.


Suntem creaţi pentru a fi iubiţi şi pentru a iubi.

NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !


Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
Aş vrea să mă topesc într-o lacrimă şi-n ea să-şi oprească soarele razele şi să plâng la capătul luminii...

Cand apune soarele, cu cine dansati?

Odată , demult, un misionar străbătea Munţii Stâncoşi împreuna cu un tânăr indian, care-i era şi călăuză. În fiecare seară, la acelaşi moment al apusului, tânărul indian se îndepărta, se întorcea spre soare şi începea să se mişte pe ritmul unei melodii suave şi pline de nostalgie, pe care o cânta încet. Imaginea tânărului care dansa şi cânta cu faţa spre soare îl umplea pe misionar de o curiozitate plină de admiraţie. Într-o zi îl întrebă pe ghidul său :
-Ce înseamnă tot acest ritual pe care-l îndeplineşti în fiecare seară ?

-O, e ceva foarte simplu, răspunse tânărul. Eu şi soţia mea am compus acest cântec împreună. Când suntem departe unul de celălalt, fiecare, oriunde s-ar afla, se întoarce spre soare puţin înainte să apună şi începe să cânte şi să danseze. Astfel, chiar dacă suntem departe, cântăm şi dansăm împreună.

Voi, când apune soarele, cu cine dansaţi?

Spune ce ai de spus

Era odata un baiat nascut cu o grava maladie, o maladie pentru care nu exista un leac. Avea 17 ani , dar putea muri in orice moment. Traia in casa lui , sub asistenta permanenta a mamei sale. Obosit de stat in casa , a decis sa iasa macar o data. Ceruse permisiunea mamei sale. Ea a acceptat. Mergand prin cartierul sau, se uita pe la magazine. Trecand pe langa un magazin de muzica, privi prin vitrina, si observa prezenta unei tinere fete, de varsta lui. A fost dragoste la prima vedere. Deschise usa si intra privind la nimic altceva decat la fata. Apropiindu-se incet, sosi la tejgheaua unde era fata.
Ea il privi si ii spuse surazand: "Pot sa te ajut?"
In timpul acesta el gandea ca acela era cel mai frumos zambet pe care l-a vazut in viata sa. Simtea impulsul de a o saruta. Balbaindu-se ii spuse:
"Da... hmmmmmmm... ummmmmm. Mi-ar placea sa cumpar un CD." Fara sa se gandeasca, prinde primul CD pe care il vede si ii da banii.
"Vrei sa ti-l impachetez?" intreaba fata zambind din nou. El ii raspunse ca da.

Incetisor, ea merse in magazie si se intoarse cu pachetul si i-l da baiatului. El il ia si iese din magazin... Se intoarse acasa, si din acea zi, mergea la acel magazin in fiecare zi sa cumpere un CD. Fata il impacheta mereu, iar el se intorcea acasa si il baga in sertar. El era prea timid pentru a o invita in oras si de cate ori incerca, nu reusea niciodata. Mama lui a aflat de aceasta situatie si il incuraja sa incerce... asadar in ziua urmatoare el isi luase curaj si se duse la magazin. Ca in toate celelalte zile... isi cumpara un CD si, ca intotdeauana ea il impacheta. El a luat CD -ul si in momentul in care fata era distrata, a pus repede o foaie cu numarul lui de telefon pe tejghea, apoi a iesit in fuga din magazin.

"Dringggggggg" Mama lui raspunde la telefon.
"Alo?????" Era fata, ce intreba de fiul ei. Mama indurerata a inceput sa planga in timp ce zicea: "Nu stii? A murit ieri"

A fost o tacere indelungata intrerupta de plansul mamei. Mai tarziu mama lui a intrat in camera fiului pentru a si-l aminti. Decise de a incepe sa se uite prin lucrurile lui. Deschise sertarul si cu mare suprindere gasise un munte de CD-uri impachetate. Nu era nici macar unul deschis. A cuprins-o curiozitatea vazand atatea si nu putut rezista: a luat un CD si s-a asezat pe pat uitandu-se. Cand un bilet iese din pachetul din plastic. Mama l-a luat pentru a-l citi. Scria: "Esti frumos! Ai vrea sa iesi cu mine?? Te iubesc, Sofia."

Mama emotionata deschise si alte CD uri si gasise si alte bilete. Pe toate scria acelasi lucru.

Cadoul de Craciun

Paul a primit cadou de Crăciun o masină nou-noută de la fratele său.
În seara de Ajun, când a coborât din biroul său să-si ia masina parcată în fata clădirii, a văzut un copil de vreo sapte ani învârtindu-se cu ochii mari în jurul masinii sale.
- Este masina dumneavoastră, domnule? a întrebat el.
Paul a dat din cap.
- Fratele meu mi-a dat-o cadou de Crăciun.
Băiatul rămase năuc.
- Vreti să spuneti că fratele dumneavoastră v-a dat-o asa... gratis? ... fără să plătiti nimic? Domnule! As vrea...
"Desigur, se gândi Paul, stiu ce-i trece prin cap. Ar vrea să aibă si el un frate bogat ca al meu." Dar ceea ce spuse apoi copilul îl făcu pe Paul să rămână cu gura căscată:
- As vrea să pot fi si eu un astfel de frate.
Paul se uită cu uimire la băietelul din fata lui si, mânat de un impuls interior, îi zise:
- N-ai vrea să te duc cu masina mea?
- Cum să nu! Tare mi-ar plăcea!
După un scurt raid prin cartier, băiatul se întoarse spre Paul. Ochii îi străluceau de emotie.
- Domnule, n-ati vrea să treceti prin fata casei mele?
Paul zâmbi. Stia ce dorea băiatul. Voia să le arate vecinilor că soseste acasă cu o masină mare, nou-noută. Dar Paul gresea din nou.
- Vreti să opriti aici? Lângă treptele acelea, vă rog!
Urcă apoi scările în fugă. După câteva momente îl auzi cum revine. De data aceasta nu se mai grăbea. Ducea în bratele sale un frătior mai mic. Era handicapat. L-a asezat pe ultima treaptă a scării, după care s-a asezat lângă el. Strângându-i umerii cu mâna dreaptă, cu cealaltă arătă spre masina lui Paul.
- Vezi, Jonny? Asta e masina, exact cum ti-am spus sus. Fratele lui i-a dat-o cadou de Crăciun si nu l-a costat nici un cent. Într-o zi am să-ti dau si eu una exact la fel ca asta si ai să vezi de unul singur ce lucruri extraordinare sunt de Crăciun în toate vitrinele din oras, despre care am încercat să-ti povestesc.
Paul s-a dat jos din masină. L-a luat în bratele sale pe micutul olog, l-a asezat pe scaunul din fată. Cu ochii sclipind de bucurie, fratele lui mai mare s-a asezat lângă el si toti trei au început o călătorie de neuitat prin orasul împodobit de Crăciun.
În seara aceea de Ajun, Paul a înteles pentru prima dată ce a vrut Isus să spună când a afirmat că este mai bine să dai decât să primesti.

GREUTATEA unei RUGACIUNI



O femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente. 

I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti. 
 
Bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau. 
 

Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea. 
 
Bacanul insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau. 
 
Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa. 
 
Bacanul raspunse parca in sila: Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie? 
 
Louise a raspuns:
- Da, domnule.
- O.K (spuse bacanul..) Atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale. 
 
Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata. 
 
Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind:

-Nu-mi vine sa cred! 

Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.

Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:

Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale.

Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Femeia ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: A meritat toti banii!

Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.

TU .. IN CARE DIN CEI 3 TE REGASESTI ?..

marți, 29 noiembrie 2011

Daca ar fi fost

  să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea – şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoană din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea

Vrabiile

O fi destupat primăvara mărul înflorit, ca pe-o sticlă de şampanie, căci vrabia a sărit ca un dop, şi crengile sunt înspumate de flori!
De pe jăratecul rotund al cireşelor sare, sfărâind, o castană coaptă, acoperită de cenuşă şi cade... şi zboară! De! am mâncat-o cu ochii!
A trecut o căruţă bodogănind. Pe mine m-a stropit cu glod şi văzduhul cu vrăbii; au şi căruţele privilegiaţii lor!
Tot privindu-le joaca neastâmpărată, îmi par păsări şcolăriţe în recreaţie!

duminică, 27 noiembrie 2011

Te iubesc, draga mea.

 Iartă-mi astă iubire. Ca o pasăre ce şi-a pierdut cărarea m-ai prins în umbra aripilor tale, că vălul sufletului meu săgetat de puterea ta căzu. Acoperă-l cu mila ta, draga mea draga, şi iartă-mi astă iubire.
Şi dacă nu mă poţi iubi, draga mea, iartă-mi astă durere. Nu-mi zvârli priviri răutăcioase din depărtarea zărilor. Mă voi strecura în colţul meu şi înmărmurit voi rămâne în puterea îngândurată a nopţii. Cu amândouă mâinile acoperi-voi ruşinea ochilor mei. Întoarce-ţi faţa de la mine, draga mea draga, şi iartă-mi astă durere.
Şi dacă mă iubeşti, draga mea, iartă-mi astă bucurie. Când sufletul meu e scăldat de valurile fericirii, nu râde de rătăcirea mea învolburată de primejdii. Când înălţată pe soclul puterii te conduc cu tirania dragostei mele, şi când, ca un zeu, îmi închin ţie darurile mele, primeşte-mi mândria, draga mea, şi iartă-mi fericirea.
Îi încercui braţele nesăţios şi o strâng la pieptul meu. Caut să cuprind sub puterea braţelor mele frumuseţea ei, să desprind zâmbetul ei senin sub greutatea sărutului meu şi să beau pătimaş adâncul privirii ei. Vai! Dar cum oare aş putea? Cine-i acela care poate distruge albastrul cerului?
Încerc să-i strâng în braţe frumuseţea. Îmi scapă. Doar trupul ei rămâne stăpân mâinilor mele. Dezamăgit şi învins de oboseală, purced din nou pe drumul părăsit.
Cum oare ar putea atinge trupul floarea pe care sufletul doar poate s-o atingă?

Sunt dornic

Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai adânci pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă de râsul tău. Iată de ce îmi râd de mine şi fac să izbucnească taina mea în mii de glume. Nesocotesc chinul meu de teamă să nu-l nesocoteşti tu.
Sunt dornic să-ţi spun cuvintele cele mai simţite pe care aş putea să le spun. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu le vei crede. Iată de ce le prefac în minciuni şi-ţi spun prin ele ceea ce nu gândesc. Las să apară durerea mea ca ceva nechibzuit, ca nu cumva s-o iei tu drept nechibzuinţă.
Sunt dornic să-ţi aleg cuvintele cele mai preţioase, pe care aş putea să le rostesc. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că nu la fel îmi vei răspunde. Iată de ce sunt plin de mândrie de această putere a mea: te chinui – de teamă că nu vei cunoaşte niciodată chinul.
Sunt dornic să mă aşez plin de tăcere lângă tine. Nu îndrăznesc, de teamă că buzele-mi vor trăda inima. Iată de ce vorbesc mult şi fără de şir – ca să ascund taina inimii mele în această vorbărie. Chinui suferinţa mea ca nu cumva să mi-o chinui tu.
Sunt dornic să mă depărtez de tine. Nu îndrăznesc; mi-e teamă că vei întrezări lipsa mea de bărbăţie. Şi iată de ce vin spre tine cu fruntea sus şi cu un aer nepăsător. Privirea chinuitoare a ochilor tăi îmi aţâţă durerea în fiecare clipă.

vineri, 25 noiembrie 2011

Pentru lume esti cineva

                            Pentru lume esti cineva iar pentru cineva esti o lume.Cu toata dragostea, Cineva.

miercuri, 23 noiembrie 2011

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă

, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:
- Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

Profesoara Debbie Moon...

 ...studia cu grupul ei din clasa întâi un tablou cu o familie. În tablou era un copil, care avea părul de altă culoare decât restul membrilor familiei. Unul din copiii din grup sugeră că acel copil din tablou era adoptat.
Atunci, o fetiţă din grup spuse:
- Eu ştiu totul despre adopţii pentru că eu sunt adoptată.
- Ce înseamnă să fii adoptat? întrebă un alt copil.
- Înseamnă că tu creşti în inima mamei tale, în loc să creşti în burta ei, a spus fetiţa.

Un copil de 4 anişori

stătea în vecini de un bătrân a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat şi s-a aşezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

Nu se poate gândi decât orizontal.

 Este aproape imposibil să concepi eternitatea în poziţia verticală. Animalul se va fi ridicat la rangul de om în momentul trecerii de la orizontal la vertical, dar conştiinţa nu s-a născut decât în clipele de libertate şi de lene, orizontale prin excelenţă.

marți, 22 noiembrie 2011

A iubi inseamna a trai viata celuilalt.

Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.
Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.
A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.
Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.
Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.
Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Gratia Divina te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

luni, 7 noiembrie 2011





Ce frumos ploua in suflet!...


     E toamna afara...e o toamna atat de linistita, dar parca un frig atat de puternic a invaluit totul.Frunzele deja si-au luat zborul,peisajul este unul lipsit de culoare,totul e atat de gri...


E toamna peste tot!M-am convins cand am vrut sa te iau in brate si nu erai, m-am convins cand ti-am cautat  bratele si nu le-am gasit. Atat de frumoasa e dragostea, dar cand vine toamna apune.Oare asa e?


De ce ma lasi sa te caut atat?O data cu frigul ai ales sa-mi lasi gol sufletul, sa-l iei si sa fugi...Cu fiecare frunza ce a cazut te-am simtit atat de departe....Acu` ca s-a dus si ultima frunza, nu te mai vad...


Mi-a ramas imbratisarea calda de vara...mi-a ramas privirea ta atat de calda...Tu, fiinta diafana, te astept ...





Mi-e pustiu sufletul, mi-e pustie mana, a prins o culoare albastra...cred ca vine iarna.


Las stropii de ploaie sa curga usor pe tample,sa-mi acopere ochii,sa-mi spele trupul, sa`mi cuprinda mainile...Sunetul ploii ma linisteste atat de mult...inchid ochii...si simt picuri de dragoste.....esti tu?ai venit acum, toamna?Te`ai intors?
Eu vad ca esti departe, si poate n'ai sa vii...
Si cine esti, eu nu stiu, cum cine sunt, nu stii;
Dar simt ca esti frumoasa, ca ochi albastri ai,
Ca porti ceva în tine din rozele de Mai,
Tu, care esti departe - si poate n'ai sa vii...
... Si cine stie? Poate e visul meu de vina,
Caci el îti dete viata, si doar în el traesti,
Tu, care azi nu esti -
Si poate nici odata aevea n'ai sa fii...
Dar eu visez - si visul aripile-si întinde,
Dar eu visez - si visul din nou mai mult s'aprinde,
- Chiar daca vei ramâne un dor neîmplinit,
Tu, care nu esti astazi, si poate n'ai sa fii
Ori esti, - dar prea departe, si pururi n'ai sa vii.

duminică, 6 noiembrie 2011

Dacă sunt oameni fericiţi pe acest pământ, pentru ce nu urlă, pentru ce nu apar în stradă ca să-şi strige bucuria în ţipete nebune şi neîncetate? De unde atâta discreţie şi atâta rezervă? Dacă aş avea conştiinţa unei bucurii continue, a unei exaltate dispoziţii interne înspre plăcere, şi dacă aş simţi o irezistibilă înclinare înspre seninătate, n-aş putea trăi numai în mine acele momente, ci le-aş împărtăşi într-un elan fără margini tuturora, m-aş risipi de bucurie în văzul celorlalţi, mi-aş consuma toată energia pentru a face comunicabilă starea mea de fericire, preaplinul meu încântător şi debordant. N-aş regreta dacă după o astfel de risipire vocea ar răguşi, ochii ar orbi şi mersul s-ar împletici, n-aş regreta dacă funcţiile şi posibilităţile organelor s-ar epuiza şi focul din mine şi-ar încetini pâlpâirile. Dacă există fericire în lume, ea trebuie comunicată. Sau oamenii cu adevărat fericiţi n-au conştiinţa fericirii lor?

Ruptura de fiinţă...

 ....te face bolnav de tine însuţi, încât este destul să pronunţi cuvinte ca: uitare, nefericire, despărţire, pentru a te dizolva într-un fior mortal. Şi atunci, ca să trăieşti, rişti imposibilul: accepţi viaţa.

luni, 31 octombrie 2011

Îl respect pe acel om care ştie clar ce vrea. Cea mai mare parte din răul care există în lume se naşte din faptul că oamenii nu îşi înţeleg pe deplin propriile scopuri. Se apucă să construiască un turn iar la construcţia fundaţiei petrec tot atâta timp cât ar fi necesar pentru a construi o colibă.
Vai celor... care se slujesc de puterea ce o au asupra unui suflet pentru a-i răpi bucuriile simple răsărite din el însuşi! Toate darurile, toate plăcerile lumii nu înlocuiesc nici o clipă mulţumirea izvorâtă din noi înşine, pe care supărarea pizmaşă a unui tiran ne-a otrăvit-o.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Când eşti trist îţi vine să dormi şi să uiţi. Îţi vine să-ţi culci capul pe genunchii altcuiva care te iubeşte, sau dacă eşti singur şi n-ai pe nimeni, să ţi-l culci pe palmele tale. Da. Îţi vine să dormi când eşti trist. Şi să uiţi... Dar când te trezeşti? Iar eşti trist şi nu mai poţi s-adormi din nou...
Eu sunt întâia dimineaţă pe care au privit-o ochii tăi deschişi în leagăn. Îţi mai aduci aminte de mine? Eram cu zorii şi cu rândunelele deasupra leagănului tău. Aşa am rămas.

vineri, 28 octombrie 2011

Femeile isi pretuiesc enorm trupul,fecioria...

        Ele viseaza sa-si daruiasca trupul unui SINGUR barbat,pentru totdeauna...Daca i-ai luat fecioria,i-ai luat totul ,insasi esenta feminitatii ei...Nu te juca cu asta,tu ,barbatul care te apropii ,gandeste-te la asta cand te atingi de ea...Poti distruge acea fiinta pe viata...si uita-te in jurul tau....e plin de femei care au murit de mult,care nu mai au nimic din inocenta lor ,din feminitatea lor....Ne plangem ca a disparut femeia adevarata....A fost ucisa de cate un individ...care a amagit-o sa-si daruiasca fecioria si a lasat-o ....complet dezgolita,si nu la trup ma refer.Iubeste-o si vei avea langa tine o fiinta care-ti va aduce toata frumusetea,toata magia,tot sublimul il vei avea la picioare...Uita-te in jurul tau..e plin de femei care au murit de mult,de femei carora le-au fost calcate visele in picioare.Dar iubeste-o si nu o minti,tu,barbatul UNIC din viata ei...Omul fara iubire moare,sufletul lui se hraneste cu iubire...Femeia e toata ...UN SUFLET!
                   Putini barbati inteleg...ca femeile nu fac niciodata SEX ci DRAGOSTE.Pentru ea dragostea e totul...Ma intreba cineva de ce e atat de greu sa convingi o femeie sa faca dragoste cu tine...Nu este greu...ci totul e sa o faci sa simta ca e DRAGOSTE si nu SEX!Oricate ne-am imagina noi barbatii,nici unei femei nu-i place,ma scuzati,sa fie transformata intr-un animal,sa fie...regulata!Fa-o sa simta ca o iubesti.si,ai sa vezi...isi va descheia singura...nasturii de la bluza.Va fi fericita sa faca asta!

joi, 27 octombrie 2011

Sunt unele fiinte pe lumea aceasta ,FEMEI  le numim noi...care numai nu vor sa creasca mari,vor sa ramana toata viata copii.   Pentru ca oamenii mari spun minciuni, nu pricep niciodată nimic și este obositor pentru copii să le dea întruna explicații.
Politeţea înseamnă îndemânare, nepoliteţea este sinonimă cu prostia. Nu fiţi economi cu politeţea. Veţi dovedi astfel o mare lipsă de înţelepciune. Dar acela care împinge politeţea până la a-şi sacrifica propriile sale interese reale plăteşte prea scump pentru o recunoştinţă sau eventual un serviciu modest.
Pentru a deveni toleranţi cu vederile altora, opuse vederilor noastre, pentru a privi cu înţelepciune contradicţiile este suficient să ne reamintim câte opinii diferite, chiar opuse am avut, în mod succesiv, asupra aceluiaşi subiect.
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire… • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul… • Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata… prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita… • O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic. • Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi. • Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea… • Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte… • Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii… • Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai. • Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane… • Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!…

Dragoste nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea. • Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit! • Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza…si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste… • Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut. • Daca exita un sens al vietii… atunci EA este sensul, daca nu… EA ar trebui sa fie… • Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid! • In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste…

Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa. • Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile" • Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste. Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tine Iubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet smuls din piept… • O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp. • Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie… • Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului… • Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi… • Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii? • Masurarea vietii omului nu este in functie de timp, ci de buna ei folosire. Doar o viata traita pentru altii este o viata care merita traita. • Dreptatea poate sa ne avertizeze asupra ceea ce este bine sa evitam; insa doar inima ne spune ceea ce este mai potrivit sa facem… • Nu exista indatorire pe care s-o subestimam mai mult, decat aceea de a fi fericiti…

Iubirea de tara, iubirea de parinti, de prieteni si de tot ceea ce ne inconjoara este pretutindeni si ne copleseste in fiecare minut pe care-l traim. • Am o banala intrebare pentru voi…: "Dragostea s-a nascut prin femeie sau Femeia s-a nascut din Dragoste…?" • Invatati sa lasati pe chipul vostru sa infloreasca un zambet. Este darul pe care-l oferiti aproapelui, este darul pe care-l oferiti intregului Univers! • Fiecare are propria sa filozofie a iubirii…, unii si-au faurit-o din lemn, altii din piatra… • Dragostea este intelepciunea nebunului si nebunia inteleptului • Dragostea consta in dorinta de a da ceea ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta… • Nu putem merge departe in prietenie, daca nu suntem dispusi sa ne iertam unii altora micile defecte… • Nu incerca sa gasesti iubirea absoluta, pentru ca nu exista. Totul este relativ pe lumea asta, pana si iubirea… • O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara. • pierduta lucire din raza de luna, frumoasa mea umbra, ce umbra nebuna, frumoasa lumina, scapata din stele, cazuta-i din noapte in visele mele… • Adevarul care ii face pe oameni liberi este in cea mai mare parte adevarul pe care oamenii n-ar vrea sa-l auda. • Cand iubirea, acel puf de papadie, ce vine mereu si pleaca cu primul fir de vant, va trece si pe la poarta ta, atunci vei sti ca m-ai intalnit…

Sa visezi un inger?…dar am deja un vis…si am si un inger…iar ingerul e visul meu… • Cand iubesti esti cel mai fericit om din lume; cel mai trist lucru este sa suferi din iubire… • Dragostea sau Iubirea este un giuvaer de mare pret, dat in dar fiecarei fiinte umane. Daca l-ai pierdut, viata ta nu mai are nici un sens… Dorul e focul in care ard sperantele, dorintele, durerile, iar cenusa ce ramane reprezinta amintirile… • In iubire, chiar si tacerea e plina de lumina, avand un anume farmec. • Iubirea sincera si profunda nu are nevoie de vorbe multe. • Nu dispretui lucrurile mici; o lumanare poate face oricand ceea ce nu poate face niciodata soarele: sa lumineze … noaptea! • Loviturile vietii nu sunt numai distructive, ci si constructive; ca loviturile cocanului in dalta unui sculptor priceput… • Iubirea nu constientizeaza, nu ascunde si nici macar nu ignora defectele, ci pur si simplu le arde. • Oamenii ne dau uneori vise dar viata le spulbera • Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…

Unii oameni vin si pleaca repede din viata noastra, altii stau o vreme, punandu-si amprenta pe inima noastra. Dupa plecarea lor,nu vom mai fi niciodata aceiasi. • Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista… • Sa ai curaj sa risti pentru adevarul din inima ta, dar sa nu te minti cand il asculti. • Viata este frumoasa si e pacat sa trecem prin ea, fara sa iubim, macar o singura data, cu adevarat… • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire. Iubirea este singura pasiune care se plateste cu o moneda fabricata de ea insasi… "jertfa". • Sigur ca exista si dragoste la prima vedere, dar este intotdeauna bine sa mai aruncam si o a doua privire. • Dragostea este un joc ciudat: sau amandoi castiga sau amandoi pierd… • Iubirea este singurul lucru care poate fi impartit la infinit fara sa se micsoreze… • Femeia…este cea careia ii datoram fericirea, tristetea, bucuria, viata…Sa fiti iubite, stimate doamne si domnisoare! • Sa astepti mereu dragostea ca pe un fel de jertfa pe care nu ai cum s-o oferi, pentru ca de fapt asteptai o jertfa pe care sa o poti oferi ca pe o dragoste…
Nimeni nu-i de invidiat şi-s prea numeroşi aceia care-s de plâns.
Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiuna exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa,lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa.

Să ne abţinem să criticăm

     fie şi cu bună intenţie, căci a răni pe cineva este uşor, a-l îndrepta este imposibil.
Viaţa este o lungă noapte, al cărei vis se transformă adesea în vedenie.

luni, 24 octombrie 2011

Nici nu mai stiu ce simt...Poate traiesc in alta fiinta sau poate alta faptura vibreaza in mine.Simt...doi ochi tristi ca ma privesc trist.O fiinta ma cauta si stie ca si eu...urlu dupa ea. Esti?Si eu sunt!!Traiesti?Si eu...Si eu sunt ca tine....zambesc cand lacrimile vor sa iasa si singuratatea ma apasa...Zambesc cand mi-e frig in suflet si tristetea nu-mi da pace....Si rad...atunci cand bezna imi da tarcoale...

duminică, 23 octombrie 2011

Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.
Aşa, tinere, nu te înfricoşa de viaţă. Caută bine să descoperi adevăratele vopsele ale sufletului tău şi mâzgâleşte lumea cu ele. Nu împrumuta paleta, tonurile şi pensulele de la nimeni.

vineri, 21 octombrie 2011

Basmul toamnei

Îl începe o frunză –cu glasul stins de sfială , cu obrajii dogorâţi- şoptindu-l: ,, A fosst odat’!’’
Dar şoapta îi sporeşte în freamăt răspândit prelung, şi frunzele, ‘mpreună, murmură întrebător : ,, A fosst?
De departe gânsacul hotărăşte : ,, A fosssst...’’ Şi gâştele îl încuvinţează dând din cap: ,,Da-da, da-da, da-da.’’
Iar firele de iarbă alergând de-a valma, s-apleacă şi se roagă suspinând: ,,sssspune...ssspune...’’
Prunii, deşteptaţi din toropeala verii, deschid ochi vineţi, aiuriţi.
Merele şi perele fug de prin aşternutul crengilor, zugrăvindu-şi chipurile colorate pe feţele frunzelor, ca să nu le bage nimeni în samă fuga.Dar vântul descoperă înşelăciunea şi, pornind în căutarea lor, se uită pe fereşti, le vede şi le cheamă prin horn.
Gutuile îngălbemesc de spaimă, privind pe sora lor mai mare, Luna, care-a albit de groază pe marginea prăpastiei.
Bostanii au cozi fudule, râd pe-nfundate de fratele lor, Soarele, că-i berbec.
Nucii cu miros amar se-ntreabă de unde li s-a tras atâta mâhnire frunzelor şi, frământaţi de gânduri, creierii închişi în nuci se zbârcesc mohorât.
Frunzele viei prind culori aprinse şi se clatină de beţie, că doar sunt mici, şi o boabă de poamă e damigeană de must pentru o frunză
Prin văzduh, vara a semănat , în mersul ei , zboruri de păsări, ca să nu-şi piardă calea la întors.Dar păsările s-au împrăştiat şi vara s-a rătăcit departe.
Prin ierburi, prizăriţi greieri, doinesc tremurător bejania firavilor funigei, cosaşii cosesc zoriţi ţiuitul tăcerii; lăcustele, în salturi sprintene, se joacă de-a stelele căzătoare; broscoi cocliţi îngână, bleg, croncănitul ciorilor de zgură. Cra-craaa, cuac-cuac...
Ţânţarii, aţâţaţi de frunzele roşii, le înţeapă, şi trupul toamnei tremură înfrigurat.
Castanul sălbatec, nătâng de felul lui, se bucură că-i doldora de fructe, dar se ruşinează că-s zburlite fructele rotunde şi, mânios, le aruncă de pe el.
Floarea-soarelui,
îngrijorată de ropotul căderilor, s-apleacă la pământ, tot mai jos, şi trage cu urechea...
Bagsful e lung, dar trece pe nesimţite şi poposeşte în împărăţia lenei, pesemne, căci de la o vreme frunzele pică de somn, cerul picură...
...Când te deştepţi, eşti cu capul în poala iernii care-şi toarce fuiorul de fulgi şi-ţi pare că de când lumea iarna îţi povesteşte basmul, căci de frunze nici urmă nu-i.

Şi iarna-ţi povesteşte înainte basmul început de-o frunză, căci gura vetrei e gura iernii, şi gura vetrei- cu flăcări şi cu jar- îngână dogorind basmul de aur al Toamnei.

miercuri, 19 octombrie 2011

Niciun alt anotimp nu apropie sufletul, ca iarna, şi de frăgezimea copilăriei şi de reculegerea bătrâneţii. Eşti bunic şi copil în acelaşi timp, privind la fereastră fulgii care sclipesc îmbătrânindu-te cu un zâmbet faţă de amintirea propriei copilării ivită cu mânuţa întinsă după fulgi.

Sufletul meu e greu

                                                                                          ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.
Condiţia dragostei este să caute, nu să descopere, să vrea să ştie, fără să afle, să fie ritmul unei continue mişcări spre un orizont mereu văzut, dar mereu îndepărtat. Mai mult decât curiozitate: nostalgie.

marți, 18 octombrie 2011

Toate femeile tinere sunt frumoase.
Toate femeile care au fost tinere
au fost frumoase.
Femeile,
în general,
au o clipă când trec
ca un tren accelerat
prin gara frumuseții fără bătrânețe.
În rest
halte,
triaje,
bariere,
interstațiile amăgirii
și așa mai departe