sâmbătă, 6 septembrie 2014

A iubi inseamna a trai viata celuilalt




Este una dintre cele mai sublime actiuni pe care o poate realiza o fiinta umana. Iubirea poate sa insoteasca toate celelalte acte fundamentale ale noastre. Daca invatam plini de iubire (cu pasiune) vom memora si vom intelege mult mai usor. Daca ascultam cu iubire, vom auzi mai multe si mult mai bine. Daca vorbim cu dragoste, cuvintele noastre vor capata o forta neinchipuit de mare. Daca vom adormi cu dragostea in suflet, somnul nostru va fi odihnitor si profund ca al unui copil. Daca vom gandi atunci cand suntem plini de iubire, gandurile noastre vor capata profunzime si stralucire. Gandurile care se cladesc prin iubire vor fi mai luminoase decat razele soarelui si mai patrunzatoare decat sagetile lui Arjuna.
Toate acestea si multe altele apara atunci cand iubirea este prezenta in fiinta noastra.
A iubi inseamna a trai viata celuilalt. Sa uiti de tine si sa te daruiesti cu totul celuilalt fara a astepta vreodata ceva in schimb, aceasta este adevarata iubire care te inalta si te purifica de tot ce e murdar in lumea aceasta.
Dumnezeu este iubire. Cand facem loc iubirii in sufletul nostru, practci ii facem loc lui Dumnezeu insusi. Pentru ca iubirea sa poate intra in noi, egoul trebuie sa plece. Daca intra egoul, iubirea pleaca. Daca pleaca egoul, intra iubirea. Un om egoist nu va putea sa iubeasca. Egoul si iubirea se exclud reciproc, tot asa cum finitul nu poate sa se compare cu infinitul, tot asa cum intunericul nu poate fi acolo unde este lumina.
Cei mai multi se plang ca nu sunt iubiti. Multi imi spun: "L-am iubit din toata inima, iar el nu mi-a raspuns niciodata iubirii". Dar daca l-ai iubit cu adevarat, de ce suferi ca el nu te-a iubit? Nu stiti oare ca iubirea adevarata nu asteapta NICIODATA, dar absolut niciodata, NIMIC in schimb. Ea este fericita ca se poate manifesta, ca se poate darui. Atat timp cat suferiti din cauza iubirii inseamna ca inca nu ati cunoscut iubirea adevarat.
Daca Dumnezeu ar conditiona iubirea Sa de dragostea noastra pentru El, am sucomba cu totii intr-o clipa.
Iubirea inseamna daruirre totala, inseamna uitare de sine. Si, asa cum se intampla in lumea spirituala, plina de paradoxuri,. abia atunci cand vom uita de sine vom incepe sa ne reamintim de SINE.
Atat timp cat tu ceri ceva in schimbul iubirii tale, inseamna ca nu ti-ai depasit egoul. Cum poate sa incapa nelimitatul in ceva limitat? Atata timp cat suntem egotici, iubirea noastra nu este iubire. Este altceva ce seamna cu iubirea, dar nu este iubire. Poate fi atractie sexuala, poate fi mila, poate fi respect, poate fi nevoia de a proteja sau de a fi protejat, dar nu este iubire. Pe toate acestea, noi le numim iubire, dar ele nu sunt altceva decat reflexe limitate ale iubirii nelimitate.
Sa invatam sa iubim cu adevarat, fara a cere vreodata ceva in schimbul iubirii noastre. Ba din potriva, sa ne bucuram ca ni se permite sa manifestam iubirea. Par nebunesti aceste cuvinte astazi cand o asemenea iubire este aproape de negasit. N-o mai intalnim nici in filme (nici macar in filmele de desene animate). Dar atata timp cat cineva o mai pomeneste si isi doreste din toata inima sa o manifeste, mai exista o speranta ca ea sa renasca. Iubiti-va din toata inima pe voi insiva si nu va fie rusine de aceasta iubire. Foarte multi oameni se urasc pe ei insisi, de cele mai multe ori fara un motiv real, doar din plictiseala sau o ignoranta crasa. Iubiti-va asa cum sunteti daca doriti sa va transformati. Nu asteptati sa va transformati pentru a ajunge sa va iubiti, pentru ca nimic nu poate fi transformat in bine, in lipsa iubirii.
"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insutui", dar cum sa-ti iubesti aproapele cand tu nu te iubesti pe tine insuti?
Asa cum te ingrijesti de propria ta viata, ingrijeste-te de viata tuturor si atunci viata ta va capata o dimensiune sublima.
Multi sunt de acord ca iubirea adevarata e minunata si ma intreaba cum sa ajunga la ea. Ea este deja in voi, nu exista nici o reteta magica a iubirii pure. Daruirea de sine, sacrificiul total, rugaciunea si Dumnezeu te vor conduce cu siguranta acolo unde doresti, dar trebuie sa doresti asta din toata inima ta, din tot cugetul tau si din tot sufletul tau.

Ganduri

  • Despre Ozn-uri



    M-a intrebat cineva,mai demult daca cred ca exista ozn-uri ,daca cred ca exista alte civilizatii,daca fenomenele paranormale de care e plin pamantul sunt reale sau nu...Fireste ca exista...nu toti cei care le-au vazut au mintit..Sunt cat se poate de reale ozn-urile.Dar,ce sunt de fapt ele...si toate celelalte?Vazduhul e plin de duhuri cazute sunt milioane de ingeri cazuti care stau in chip nevazut cautand neincetat sa mai piarda cate un suflet...si cea mai la indemana lor este mintea,creierul...imaginatia(prin imaginatie intra cel rau in mintea omului,si Sfintii Parinti indemnau..fugiti ca de foc de imaginatie,de inchpuiri).Insa cea mai relevanta dovada a prezentei ozn-urilor este relatarea Parintelui Cleopa..,,"Eram într-o noapte la ora unu în bordei. Făcusem Miezonoptica si eram pe la sfârsitul Utreniei, când deodată aud: buf, buf, buf! Se cutremura pământul. Eu am iesit să văd ce se aude, dar când am deschis usa la bordei am văzut afară o lumină mare si în lumină, o masină de alamă cu multe roti. Din ea a coborât un om înalt, cu ochii mari, pe jumătate albi si pe jumătate negri, care numai atât a zis apăsat: "Ce cauti aici?""

    Părintele Cleopa Ilie...Va inchipuiti spaima si frica simtita de parintele in acele momente...Dar a fost de a juns sa cheme pe Maica Domnului si a disparut ca fumul acel ozn...E clar,deci,ce sunt ozn-urile..Acei ingeri cazuti care au puteri foarte mari,au luat chipuri de lumina ,de ingeri,de sfinti,s-au infatisat ca ,,Hristos,,e plin Patericul de relatari despre ispitele la care erau pusi pustnicii indeosebi,pentru a fi pierduti,amagiti..Satana nu stie cum sa mai amageasca omul si creeaza toate aceste fenomene..care sa sminteasca pe om,sa-l captiveze,sa-l absoarba cu totul pe om de la adevarata lui menire,adevaratul scop..MANTUIREA!

  • De ce sa le stim pe toate?



    De ce trebuie sa le aflam pe toate?Avem meteahna aceasta de-a afla,de-a intreba,de-a primi mereu raspunsuri..E bine si nu sa fii curios,sa stii sa afli...Foarte multe din intrebari vin de la ganduri,iar gandurile din subconstient,despre care Parintele Cleopa spunea clar ca este ingerul rau,diavolul care sta in spatele fiecarui om,acel diavol care te impinge la rau,care mereu te indeamna sa intrebi,sa despici firul in patru...care iti aduce roiuri de ganduri nesuferite,rele,obraznice...,,Gandurile sunt niste nesimtite,niste vagaboande fara scrupule,,scria Dan Puric.Lupta cu ele este grea,crunta,te lupti cu ingerul rau care mereu sta langa tine pana in ceasul mortii ca sa iti adune pacate,ca sa iti adune rodul pacatului..moartea,moartea sufleteasca,despartirea vesnica de Dumnezeu. Marii asceti au dus lupte crunte cu gandurile...si nu toti au biruit. Daca urmariti cu atentie in Vechiul Testament...oamenii inca de la inceput au vrut sa afle, sa stie,pacatul stramosesc asa a venit.atunci cand omului i s-a spus clar sa nu manance din pomul CUNOASTERII binelui si al raului .Porunca aceasta,Dumnezeu a dat-o omului inainte de a crea femeia "Din toţi pomii din rai poţi să mănânci,
    Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! ,,Si,in intelepciunea Lui,Dumnezeu,privind la om a remarcat..,,nu e bine ca omul sa fie singur,,E ceva sublim in aceasta fraza...Nu odata am afirmat ca iubirea este o eliberare a omului din robia singuratatii...Ca iubirea nu inseamna nicidecum o inlantuire,sa legi pe celalalt cu lanturi de tine,sa-i ingradesti libertatea..Principala calitate a omului cu care l-a inzestrat Dumnezeu pe om este liberul arbitru.El,omul alege daca sa se mantuiasca sau nu...daca vrea sa mearga pe calea cea stramta sau pe cea larga care duce la pieire,la iad si care este plina cu bune intentii. ,,Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: "Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi roade din orice pom din rai?"
    Iar femeia a zis către şarpe: "Roade din pomii raiului putem să mâncăm;
    Numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"
    Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri!
    Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
    De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.
    Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte.,,Facerea (Geneza)cap.2 si 3.De la acea cadere,am ramas cu meteahna de a intreba,de atunci au aparut filozofii ,acei oameni care au inceput sa se creada mai intelepti ca Dumnezeu...Dumnezeu ,de atunci,a inceput sa aiba mult de furca cu oamenii care au inceput sa IL intrebe vrute si nevrute,curiozitatea aceasta care a facut multe victime..Ce s-ar fi intamplat daca omul nu ar fi mancat si nu i s-ar fi deschis ochii cei din afara care i-au aratat ca e gol...si e rusine sa stai gol..Curiozitatea care alunga iubirea,care aduce neincredere,suspiciuni..si alte rele ,fiice ale sarpelui ,ale sireteniei lui...Sa fim nestiutori,intreba cineva...!?Nu...ci sa avem incredere in Dumnezeu, sa nu fim mereu ingrijorati de valurile marii(viata aceasta lumeasca)...Aduceti-va aminte ca Petru a mers pe apa bine mersi pana a inceput sa se teama,sa intrebe,sa se uite in jur...Si...asa a inceput sa se scufunde,asa cum se scufunda oricare dintre noi cand ne uitam in jur la valurile marii,ale vietii acesteia,in loc sa ne uitam doar la Hristos,sa avem mintea numai la Dumnezeu...Asa ....El ne va ajuta,daca credem in El,sa aflam ceea ce crede El ca trebuie sa aflam mai inainte de a intreba noi...Dumnezeu iti arata la timp tot ce ai nevoie sa stii daca esti cuminte(adica cu-minte)adica mintea ghidata,tinuta de Cuvant (Cuvantul lui DUMNEZEU-CUVANTUL).Si fii sigur ca Dumnezeu fiind cu tine ,asa cum se roaga cu tine prin Duhul Sfant prin suspine negraite,tot asa iti va da intrebarile de care ai cu adevarat nevoie...si odata cu intrebarile vei primi imediat si raspunsurile..asa cum odata cu ispita ,Dumnezeu trimite si izbavirea.Totul e sa ai inima curata ca sa-l poti vedea pe Dumnezeu cu acei ochi pe care ii ai inca in tine,ochii OMULUI de dinainte de caderea aceea urata,in care ai vrut sa fii asemeni lui Dumnezeu si sa ai cunoasterea binelui si a raului..Fii cuminte,fratele meu in Hristos,cumintenia e un dar de la Dumnezeu,cerceteaza Scripturile..roaga-te ,fii mereu cu mintea si inima la Dumnezeu si EL va fi bucuros sa-ti arate tainele acestei lumi,ca,doar pentru tine ,OMULE,le-a creat El pe toate,ca sa le stapanesti.Amin.

  • De ce oamenii sunt pretuiti abia dupa moarte?



    Pentru ca dupa moarte nu poate exista decat...viata.Si acea viata nesfarsita...Ma intreba astazi cineva cu tristete vorbind despre un geniu care tocmai a disparut dintre noi...de ce omul este apreciat doar dupa moartea lui fizica,de ce abia dupa ce nu mai e printre noi...ne aducem aminte ce om mare a fost?,,La steaua care-a rasarit e-o cale-atat de lunga...Ca mii de ani i-au trebuit luminii sa ne-ajunga,,.Steaua aceea stralucitoare de pe cer...inainte a fost un pumn de tarana opac,fara stralucire,o planeta rece,neprimitoare...Abia dupa moartea ei stralucirea-i s-a facut vazuta.Asa si sufletele, dupa moarte, dupa ce se elibereaza ca de un vesmant vechi,ponosit de trupul lor care le-a tinut captive ca intr-o temnita rece si intunecoasa..(,,scoate din temnita sufletul meu,ca sa laude numele Tau,,suspina marele David),lumina lor,eliberata de jugul trupesc al acestei lumi trecatoare,vesela ,straluceste, luminand cu lumina geniului lor...N-ati auzit de cel care spunea ca omul traieste cu adevarat dupa moarte?.............................

Să trăim!




  Iată povestea: un bătrân iese din curte cu un buchet de flori; trece șchiopătând pe lângă niște puștani care freacă menta pe trotuar; șmecherașii îl îmbrâncesc pe bătrân, care scapă florile pe jos, și se amuză prostește de isprava lor.
Până aici totul e ca în realitate. Mai departe intrăm în ficțiunea advertisingului.
Unul dintre frecătorii de mentă pare să fie jenat de mârlănia amicilor. Curios, îl urmărește pe moș. Îl vede cum depune florile, pios, la monumentul eroilor de război din acel oraș. Scoate repede telefonul și intră pe internet cu o viteză pe care, desigur, numai Cosmote o poate asigura. Din două-trei atingeri pe ecran află că bătrânul este singurul supraviețuitor al contingentului din acel oraș de provincie și că obișnuiește să aducă "un ultim omagiu camarazilor căzuți la datorie".
A doua zi, bătrânul iese iar cu buchetul de flori. De data asta, când trece pe lângă puștani, toți înlemnesc în poziția de drepți și îi dau onorul militărește, cu mâna la tâmplă. Momentul este emoționant, e ceva ca în "Independence Day". Lacrimile vor afară. Părul se ridică pe mâini.
Nu discut calitatea spotului, că nu mă pricep. După criteriile fiziologice — lacrimile și părul sculat — pare să fie bunicel. Nu mă pot abține, totuși, să nu cârcotesc puțin. Nu-mi place tocmai momentul culminant, când puștimea stradală dă onorul, brusc pătrunsă de măreția personajului. Toți salută cu mâna la tâmplă, americănește, cu capul descoperit.
Nu știu cum o fi acum regula în armată, dar când eu mi-am servit patria, frecând veceurile cu periuța de dinți, salutul cu capul descoperit era interzis. Avea o semnificație știută de toți, de la răcan la general: "Te bag în p...a mă-tii!", îi spuneai celui pe care-l salutai cu capul gol. Salutul la devla goală cu un deget, două, trei și așa mai departe indica nivelul de profunzime la care-l băgai în mă-sa pe cel salutat. Dacă mai și răsuceai un pic palma, oblic, nu i se mai vedea nici bombeul cizmelor. Pentru un asemenea salut făceai flotări până obosea caporalul numărând, ajungeai și la arest. Bunicul, care a făcut șapte ani de armată, (când să se libereze, a venit războiul și a băgat ca Berilă până la sfârșit), îmi spunea că și pe vremea lui avea aceeași semnificație. Deci și pentru bătrânul din clip înseamnă același lucru, indiferent care o fi regula astăzi. Băieții noștri, arzători de mangal pe trotuare, când dau onorul cu capul gol (și într-un sens și în celălalt), îl bagă solemn în mă-sa pe bătrânul erou de război. Astfel interpretat, spotul celor de la Cosmote surprinde exact felul cum sunt tratați în țara noastră veteranii de război. Să trăim!

Cat de mare este diferenta intre noi,oamenii si Dumnezeu




,,Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat.
Ia seama deci ca lumina din tine să nu fie întuneric.
Aşadar, dacă tot trupul tău e luminat, neavând nici o parte întunecată, luminat va fi în întregime, ca şi când te luminează făclia cu strălucirea ei.,,Luca cap 11. Cat de mare este diferenta intre noi,oamenii si Dumnezeu...In timp ce Dumnezeu nu tine minte raul si nu se uita la raul pe care il face omul ci,la insistentele diavolului mai arunca asa,cate un ochi, la fapta rea,mai mult ca sa scape de cicaleala celui rau care nu conteneste sa parasca pe om(de aceea cei care parasc se aseamana diavolului care se duce la Dumnezeu si il paraste pe om si il trage de maneca pe CEL PREA INALT..,,Doamne,ia uite ce-ti face omul ...,,)omul tine minte doar raul,uitand instant binele pe care l-a facut semenul lui mai inainte de a-i gresi cu ceva...Aduceti-va aminte de un om care v-a suparat..si pe care l-ati indepartat de langa voi pentru una sau mai multe fapte rele...si prin prisma acelei greseli ochiul vostru va este intunecat gasind cusur la toate faptele bune pe care vi le-a facut mai inainte....Faceti asa cum face Dumnezeu,uitati-va doar la faptele bune ale semenului vostru si deveniti orbi la cele rele...,,Ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.,,Matei cap.5

vineri, 5 septembrie 2014

Vorba si Cuvantul



E o mare diferenta intre VORBA si CUVANT.Vorbele sunt mereu desarte,mereu goale,de forma....Rostim multe vorbe intr-o zi...dar putine CUVINTE.Cuvantul vine direct de la Dumnezeu ,iti este soptit de EL..El hraneste,invata,zideste...are rol de a invata,de a hrani,de a indrepta omul...Rar,din ce in ce mai rar intr-o zi(ganditi-va fiecare la cate cuvinte ati rostit azi...si cat de multe vorbe ati rostit ,aduceti-va aminte ca pentru orice vorba desarta veti fi intrebat de Dumnezeu,caci din cuvintele tale vei fi gasit drept sau....osandit)

Eu nu cred sa existe suflete-pereche.





Sufletele pereche, zice-se, sunt suflete care s-au iubit foarte mult intr-o viata anterioara si care se tot regasesc,pe parcursul mai multor vieti. Or, noi stim bine ca reincarnarea nu exista in crestinism.
In crestinism exista casatorie, cruce, jertfa...
__________________
"De la aproapele vine si viata, si moartea. Caci, daca aducem folos duhovnicesc aproapelui, pe Dumnezeu dobandim si daca gresim aproapelui, lui Hristos gresim." (Sf. Antonie cel Mare)

"Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va şi secera, iar cel ce seamănă cu dărnicie, cu dărnicie va şi secera.Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună." (Sfantul Apostol Pavel, II Corinteni) Ideile astea cu sufletele-pereche, ca si mitul androginul, sunt comune multor culturi; observ ca la noi, in secolul XXI, ele vin pe filiera New-Age, din budism (sufletele-pereche sunt cele care au fost impreuna in vieti anterioare si se regasesc intr-o noua reincarnare pentru a isi indeplini nu stiu ce misiune...). E adevarat ca apare si la Platon, in Banchetul, relatat de comicul Aristofan, insa ideea nu e nicidecum originala si nu face nicidecum centrul de interes al operei. Pentru cine nu stie, in Banchetul, mai multi oameni celebri ai vremii se aduna la un ospat si propun sa il celebreze pe zeul Eros;fiecare oaspete se ridica si ii aduce lauda, spunand cate o poveste; la sfarsit, avem si relatarea lui Socrate, asa cum a auzit-o de la preoteasa Diotima - aceasta e celebra iubire platonica, a carei finalitate este contemplarea esentei absolute, pentru asta pledeaza Platon si, in niciun caz, pentru mitul androginului, care e istorisit intr-o maniera foarte amuzanta de comicul Aristofan, care e luat in ras de toti de la masa:
„Iata, am sa-i tai în doua pe fiecare si-au sa se faca pe data mai neputinciosi; ba, ne-or fi si mai productivi, din cauza numarului mai mare, si vor umbla drept, pe doua picioare. Dar daca si asa se vor arata necuviinciosi, nevoind sa se potoleasca, iarasi am sa-i tai în doua — zise dânsul —, ca sa umble pe un singur picior, sarind ca schiopii.
Spunând asta, Zeus taie în doua pe androgini, cum taiem noi scorusele spre a le pune la uscat, sau cum unii despica ouale cu firul de par. Pe care, cum îl facea în doua, poruncea lui Apolo sa-i întoarca figura si-o jumatate a gâtului spre partea unde era taietura, pentru ca omul vazând-o sa devina mai modest. Cât priveste celelalte parti, zeul porunci sa se vindece. si Apolo îi întoarse atunci figura; si, cum strângi la gura o punga, asa aduna el toate pielitele peste ceea ce numim acum pântec. N-a lasat decât o deschizatura pe care o strânse în mijlocul burtii, într-un punct ce se numeste buric. Netezi si celelalte cute, destul de multe, întocmi pieptul, folosindu-se de-o unealta asemenea celeia pe care o întrebuinteaza cizmarii spre-a întinrfc^iflrn îrolllfoiiT'îH pe calapod. Nu lasa decât prea putine creturi în preajma pântecului, lânga buric, pentru a pastra doar amintirea vechii pedepse".Singurătatea este o suferinţă prin care trec adesea cei şi cele care, totuşi, simt în inima lor chemare spre viaţa căsătorită.

Mare dar este credinţa şi multe face Părintele nostru pentru cei care, cu credinţă, speranţă şi iubire faţă de El cad în genunchi şi spun: "Tată, Te rog !" Ceea ce mă îngrijorează un pic la dv este că aşteptaţi să vi se citească anumite rugăciuni. Nu trebuie ca altcineva să se roage în locul dv (deşi, pe lângă rugăciunile noastre, cele ale altora cu aceeaşi intenţie ajută). Trebuie ca dv înşivă să vă rugaţi. Nu căutaţi formule fixe, rugăciunea nu e chestie de magie. Nu ştiţi să vă rugaţi ? Sunteţi în bună companie, nici apostolii nu ştiau. Atunci, i-au cerut lui Isus să îi înveţe să se roage. El i-a învăţat rugăciunea "Tatăl nostru" şi de atunci o ştim şi noi. Prin urmare, trebuie să ne rugăm aşa cum ne-am ruga lui tata, fiindcă Dumnezeu este chiar părintele nostru. Am folosi, oare, formule fixe ? Nu, ci am vorbi cu el. Iarăşi şi iarăşi, până când se înduplecă.
Acuma, amintiţi-vă de când eraţi copil. Aşa-i că rugăminţile dv faţă de tata aveau mai mult succes când era mulţumit de dv ? Nu trebuia să-i spuneţi de o mie de ori să vă dea o bicicletă, că şi apărea. Dimpotrivă, când făceaţi boroboaţe multe şi nu ascultaţi de el, era mai puţin prietenos. Ei bine, tot aşa e şi Dumnezeu. El aude orice rugăciune, dar nu le ascultă cu aceeaşi prietenie pe toate. Pentru a fi în prietenia lui Dumnezeu, trebuie ca, mai întâi, să-i cerem iertare pentru boroboaţele noastre şi mai apoi să ascultăm de el. Asta înseamnă: spovadă şi viaţă de credinţă.Cultura noastră tinde să considere o ’căsnicie de succes’ doar acea relaţie în care soţul şi soţia sunt suflete pereche în haine biologice diferite. “Iubirea adevărată” este acea persoană care se potriveşte perfect cu tine, care te completează, te împlineşte şi te desăvârşeşte – cu alte cuvinte este cealaltă jumătate a ta – şi aşa mai departe.

Înţelegerea creştină a căsătoriei are însă o perspectivă foarte diferită de cea enunţată mai sus. În capitolul al cincelea din Scrisoarea către Efeseni, Sf.Ap. Pavel foloseşte o analogie maritală pentru a vorbi despre misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Rolul soţiei este atribuit naturii umane a lui Hristos, natură care continuă să se manifeste în Biserică (cf. Efeseni 5:22-23) iar rolul soţului, pe de altă parte, este atribuit naturii divină a lui Hristos – Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, care Hristos este cap Bisericii (cf. Efeseni 5:25-26). Unirea celor două sexe într-o singură relaţie face trimitere la Persoana lui Iisus Hristos, în care cele două naturi sunt strâns unite. Şi această unire, spune Sf. Pavel, este un mare mister, o “mare taină” (Efeseni 5:32) tocmai pentru că cele două naturi – divină şi umană – sunt incompatibile şi ireconciliabile!

Exemplul de mai sus reprezintă mult mai mult decât o construcţie teologică. El are implicaţii profunde şi reale pentru cei care sunt căsătoriţi şi urmează învăţătura creştină. Pentru că, după Sf. Pavel, căsnicia există în mod natural şi necesar în cadrul diferenţelor ireconciliabile! Afrimând că soţul şi soţia sunt o analogie pentru divin şi uman, Sf. Pavel arată de fapt că, în căsătorie, departe de a fi suflete gemene sau fiinţe complementare, cele două sexe sunt total diferite.

Această diferenţă fundamentală este mai mult decât o caracteristică nefericită a vieţii în lumea căzută în păcat. Este însăşi condiţia iubirii şi providenţei divine faţă de noi. Definiţia iubirii, conform Evangheliei, este faptul că Dumnezeu S-a dat pe Sine pentru ceva care este atât de “diferit” în comparaţie cu El – adică pentru umanitate. Iar din moment ce suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, această definiţie a iubirii se aplică şi la noi: a iubi înseamnă a dărui şi a te dărui cuiva care este complet diferit faţă de tine.

Inevitabil, cuplurile care trăiesc mitul secular al “sufletelor pereche” sau al “iubirii adevărate” descoperă în cele din urmă că sunt două persoane diferite. Când se întâmplă acest lucru, urmarea poate să fie divorţul – deoarece nu pot sau nu vor să reconcilieze diferenţele. Dar pentru soţii care trăiesc după perceptele Evangheliei, “diferenţele ireconciliabile” pot constitui nu sfârşitul, ci chiar începutul unei vieţi noi, în care acestă Taină pătrunde treptat în căsnicia lor.

Când mă străduiesc să fiu alături de soţul (sau soţia mea) în pofida lipsei oricărei forme de alinare, mângâiere sufletească sau împlinire emoţională, atunci acest act devine nimic mai puţin decât punerea în practică a iubirii lui Hristos, “Cel care dintru’nceput fiind în chipul lui Dumnezeu … S’a golit pe Sine luând chip de rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om; S’a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!” (Filipeni 2:6-8).

Când caut în celălalt binele şi viaţa – chiar dacă nu există în el nimic pentru mine, nici împlinire, nici răspuns la nevoile mele, nici un climat emoţional favorabil – atunci dragostea pe care eu o ofer este cu adevărat golită de egoism şi, ca atare, cu adevărat divină. Şi cu cât sunt mai mari diferenţele dintre mine şi partenerul meu de viaţă, cu atât mai luminos străluceşte Hristos atunci când continuăm să ne iubim reciproc şi în aceste condiţii.

Există totuşi situaţii în care diferenţele ireconciliabile pot fi cu adevărat invocate ca motiv de divorţ? Posibil. Dar cred că relaţiile cu adevărat incompatibile sunt mult mai puţin numeroase decât presupunem noi. Într-un cultură narcisistă şi ego-latră ca cea în interiorul căreia ne definim, prea superficial gestionăm crizele căsniciei. Încercăm să aplanăm, să le raţionalizăm, să le ignorăm, sau pur şi simplu să fugim de ele. Ar trebui în schimb să vedem aceste situaţii ceea ce ele sunt cu adevărat: pânza pe care se poate reprezenta mariajul tainic dintre noi şi Creatorul nostru – mariaj divin consumat în primul secol pe un deal din afara Ierusalimului şi care este menit să dăinuiască o eternitate.

Nu ştiam, nu pricepeam deloc că trăiesc, că trăind sunt mort, că fiinţând sunt pierit.


  •     Nimeni, nimeni n-a mijlocit înainte de a mă naşte eu pe lângă Ziditorul meu ca să mă cheme din nefiinţă la fiinţă prin atotputernica Lui poruncă: singurul meu mijlocitor pe lângă Dumnezeu a fost bunătatea Lui cea împreună veşnică cu Dânsul. M-am născut nestiind că fiinţez: am început a fiinţa ca unul care nu fiinţează. Vai! M-am născut căzut, am început a trăi fiind deja mort: întru fărădelegi m-am zămislit şi întru moartea păcatului m-a născut maica mea (Ps. L, 6). Viaţa si moar-
    tea dimpreună au fost începutul fiinţării mele. Nu ştiam, nu pricepeam deloc că trăiesc, că trăind sunt mort, că fiinţând sunt pierit.
    Ce taină este aceasta: naşterea omului întru păcat ? Cum a murit fără să fi trăit ? Cum a căzut fără să fi umblat ? Cum a păcătuit fără să fi făcut nimic
    ? Cum sunt copiii în coapsele strămoşului, despărţiţi de el prin mii de ani, părtaşi ai păcatului său ? Cu evlavie caută mintea la judecăţile lui Dumnezeu; nu le pricepe; nu cutează a cerceta - dar le vede, se minunează de ele şi dă slavă lui Dumnezeu Cel Neurmat şi Nepătruns. Naşterea mea întru păcat a fost o nenorocire mai rea chiar şi decât nefiinţa! Cum să nu fie o nenorocire a te naşte pentru necazurile degrabă trecătoarei vieţi pământeşti spre a fiinţa, după aceea, pentru veşnicie în bezna şi în chinurile iadului! Nu este cine să mijlocească pentru mine; singur nu am putere să mă smulg din prăpastia pierzării. Mă scoate de acolo dreapta Dumnezeului meu. După ce m-a născut prin părinţii mei spre fiinţare, El mă naşte prin Sine întru mântuire: mă spală de întinăciunea păcatului, mă înnoieşte prin Duhul în apele botezului, primeşte făgăduinţele mele de credinţă din gura naşului meu, numeşte asupra mea numele Său, mă pecetluieşte cu pecetea sa, mă face părtaş al Dumnezeirii Sale, moştenitor al împărăţiei Sale. Se săvârşesc asupra mea minuni, se revarsă asupra mea negrăite faceri de bine în vreme ce eu nu simt nimic, nu înţeleg nimic - nu înţeleg nici măcar că fiinţez. Ai căutat spre mine, Doamne al meu,^pe când eram încă un prunc neînstare să vorbească! înfăşurat în scutece, fără înţelegere, fără putinţa făptuirii, ce Ţi-am adus eu Ţie ? Cum ai primit făgăduinţele mele ? Cum, după ce le-ai primit, ai revărsat asupră-mi darurile Tale ? Căutând la nepătrunsa Ta bunătate, cad în nedumerire ! Nici acum nu pot să fac mai mult decât făceam când eram prunc puţin de zile: tăcând cu limba şi cu mintea, îţi aduc plâns copilăresc şi lacrimi fără nici un gând.
    Dar cu ce am răsplătit pentru atâtea faceri de bine revărsate asupra mea pe când eu încă nu le pricepeam ? Am continuat să nu le pricep, să nu le ştiu. Mi-am aţintit privirile spre lume; mângâierile, slujirile vremelnice în mijlocul ei îmi păreau moştenirea şi rostul omului. Moartea nici nu fiinţa pentru mine! Viaţa pământească îmi părea veşnică: astfel, gândul la moarte era străin minţii mele. Veşnicia !... în nevăzuta ei zare nu priveam ! Cunoşteam dogmele şi învăţătura Sfintei Biserici de Răsărit, credeam în ele, dar cunoştinţa şi credinţa mea erau moarte, în ce a stat căderea omului, în ce stă mântuirea lui, care sunt semnele, care sunt dovezile lor ? Nu aveam despre aceste lucruri nici o cunoaştere vie, din cercare. Socoteam drept porunci dumnezeieşti doar cele zece porunci ale Legământului celui Vechi, iar poruncile Mântuitorului meu, atotsfintele Lui cuvinte, le luam drept o simplă morală, a cărei urmare aduce folos şi e de lăudat, dar nu este o datorie ce trebuie împlinită neapărat. Astfel, darul cel negrăit al harului, ce mi s-a dat la botez, a fost îngropat precum talantul evanghelic în pânza neştiinţei, îngropat, ascuns adânc în pământ - în grija de a căuta cunoştinţele trecătoare ale lumii celei trecătoare; acoperit cu praful gândurilor de propăşire şi desfătări vremelnice, de slujire a deşertăciunii şi a luminii întunericite a veacului acestuia deşert.,,


    Sfantul Ignatie Briancianinov

Tu eşti ...

.....tăcerea credinţelor mele
Pe care le risipesc şi le adun din nou în mine,
Cu fiecare cuvânt ce te cheamă
Cu fiecare surâs ce te-aşteaptă.
Tu eşti un ochi deschis
Spre întunericul sufletului meu,
Sub pleoapa căruia se zbat
Zvonurile însangerate ale visurilor.
Tu eşti poate însaşi dragostea mea
Care crede numai în tine,
Limpezindu-şi apele
În frânturile surâsului tău.
Îţi port uneori paşii în priviri
Şi surăsul în joc de petale,
Îţi darui zambete şi-ţi fur amintiri
Ascunse în şoapte domoale.
Sunt zâmbet şi lacrimi pe-acelaşi obraz
Sunt râs şi durere şi vise,
Sunt pus pe şotii şi-s plin de haz
Şi-s trist de genele-nchise
Sunt basmul frumos dorit de un copil
Sărutul furat la-ntâmplare
Sunt scrisul stângaci în nopţi de april
Sunt prima şi ultima floare
Sunt mâinile tale duioase şi reci
Sunt noaptea ce nu o poţi rosti
Sunt visul purtat în gand de-amândoi
Sunt miezul de noapte şi norii de zi.

Eu sunt un zbor frânt
O melodie de aripi neterminată,
Un pas desculţ pe o plajă fierbinte
Un zâmbet pierdut în râsul tau.
Eu sunt o scrisoare de dragoste
Deschisă dar niciodată citită,
O mână alunecând pe un pian
Într-o simfonie a cuvintelor nerostite.
Eu sunt o fereastră deschisă
Spre zborul viselor tale,
Dar geamurile mi-au înghetat fără rost
În ierni de aşteptare.
Tu eşti dimineaţa albă care-şi lipeşte
Trezirile reci şi moi de geam,
Tresărindu-mi tăcut în perdele
Ştiind că tu eşti tot ce am.
Tu eşti soarele cu fruntea fierbinte
Stinsă într-un apus de nedesluşit,
Rostogolindu-şi visator chemările
Spre alte chemări.
Tu eşti cu ochii umezi
De surâsul stelelor,
Ce tremură adânc de dureros în mine
Cand şoaptele mele ţi le daruiesc.
Tu eşti noaptea cu iubiri necunoscute
De nimeni înaintea mea,
Care te stăpanesc şi pe care
Încerc îngenunchiat să o aleg în cuvinte.
Tu eşti primăvara cu inimi înflorite
Răsfirand crengile de cais,
În fiecare fereastră
A ochilor mei înfriguraţi care te aşteaptă.

Tu eşti răsuflarea de foc
A macilor lui August,
Ce-mi îngenunchiază furtunile
Cu tot atâtea răsărituri pentru iubirea Ta.
Tu eşti ploaia copacilor
În tremurul serii de toamnă,
Şi cantecul meu
Te leagănă în braţe mângâietoare.
Tu eşti iarna cea pustie
Ce mă frange în fiecare despărţire,
Cu ochi străini şi plecări nedefinite
Spre ţărmuri stinse de dor.
Tu eşti lumina din fiecare floare a grădinii mele
Care se infioară sub numele tău,
Şi-şi înalţa miresmele
În sonoritatea albă a unei chemări.
Tu eşti tăria ce se ridica în copacii mei
Şi le înfloreşte crengile,
În ciorchini grei de culoare
Cu un zambet copilăresc.
Tu eşti cerul meu senin
Spre care-mi întorc cu dragoste privirile,
In fiecare noapte cand caut raspuns întrebărilor mele
Dincolo de fărâma de lună oprită în geam.
Tu eşti pasul nehotărât
Al străzilor mele înfrigurate,
Din dimineţile când te aşteptam
Cu aripi înălţate în zbor şi ochii înlacrimaţi de durere.
Te iubesc cum iubesc dimineţile
Pure şi adevarate care-mi urcă-n vine,
Ca un cantec închis in trupul meu
Ce se aude mereu de dorul tău.

Ca un cantec uriaş de mâine
Ce ne uneşte visurile.
Eu sunt un zbor frant, o melodie de aripi neterminata...un pas descult pe o palma fierbinte, un zambet pierdut in rasul tau...Eu sunt o fereastra deschisa pentru zborul viselor tale, dar geamurile mi-au inghetat fara rost in ierni de asteptare...Mi-s gandurile pasari ingenunchiate in zbor, cu aripile frante de cerurile grele...purtand spre implinirea arcadelor de stele intaiul pas invins, al prabusirilor.

Te iubesc cum iubesc diminetile ce murmura in suflet, pure si adevarate ca fiecare cantec inchis in trupul meu.

Te iubesc, cum iubesc florile, ce-si inalta culoarea spre ochii unui albastru imens si greu de stralucire.

Te astept ca pe o ploaie de primavara cu buzele insetate si mainile intinse-n adorare.Ma întreb de-i cu putinţă
Ca tu să mă iubeşti
O ! Tu cea cu ochii
Atât de limpezi şi frumoşi.

De ce ma cauti departe cand simti ca sunt aici, in tine,cu tine dinainte de a te naste?

Spune-mi daca as plange cu lacrimile tale m-ai crede ca ...traiesc in tine,prin tine?Daca as rade cu rasul tau m-ai crede ca te iubesc mai dinainte de-a te fi nascut... si daca as zambi cu zambetul tau m-ai crede ca sunt... chiar aici!Pune mana,curaj!!!Privind spre mine,fata frumoasa...nu-i asa ca ai sentimentul ca ma stii de-o viata?Ca si cum nu as veni din lumea rece si intunecata...ci din tine,din inima ta!Vrei sa ma simti?Sunt acolo,in inima ta!Pune mana...sub sanul tau stang este un iepuras speriat care se zbate mereu..sa iasa!Ma simti...acum?

Nici nu mai stiu ce simt..


Poate traiesc in alta fiinta sau poate alta faptura vibreaza in mine.Simt...doi ochi tristi ca ma privesc trist.O fiinta ma cauta si stie ca si eu...urlu dupa ea. Esti?Si eu sunt!!Traiesti?Si eu...Si eu sunt ca tine....zambesc cand lacrimile vor sa iasa si singuratatea ma apasa...Zambesc cand mi-e frig in suflet si tristetea nu-mi da pace....Si rad...atunci cand bezna imi da tarcoale...Ce-ar putea face un suflet trezit din nemurirea lui?

Spiritul sau sufletul?




Sufletul este total opus spiritului
Noi...suntem niste trecatori,niste chiriasi...Nimic din ce avem nu ne apartine,chiar si firul de par e dat cu imprumut...In ceasul acela ,al plecarii noastre,toate se vor intoarce de unde au plecat...la origini...Trupul in tarana din care e facut,sufletul la Dumnezeu,e Duh Sfant...Mintea cu gandurile se va risipi in vazduh si va rataci mii de ani pana se va gasi un geniu,un creier care sa le coboare din nou pe pamant si le va aduna intr-o opera de geniu care va incanta pentru un timp lumea(nici un gand nu apartine acelui geniu,nici o inspiratie nu vine doar din creierul lui,toate sunt receptate asemeni unei antene de mare putere de la mii de ganduri venite de la mii de anonimi care au murit de mult dar au cugetat candva ,cu sute sau mii de ani acele lucruri pentru care noi aplaudam un geniu acum,si codate in scris,intr-o opera,repet ,de geniu.Avem si spirit!Ce e spiritul?Subconstientul!Parintele Cleopa spunea clar ca subconstientul este diavolul din spatele nostru,acel duh rau care te impinge sa faci rau,care iti aduce mandrie,orgoliu,manie,ganduri spurcate,etc...tot ce ne poate face sa ne pierdem sufletul...Asta e subconstientul,SPIRIT duh rau...Si el,dupa moarte, se intoarce la locul lui,rataceste prin pustiu,printre morminte,cautand sa se lipeasca de alt om ,de alt suflet...
Vazduhul e plin de astfel de duhuri cazute

Să deschizi uşile fără FRICĂ



Într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…

Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge…

În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea: puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă…

În spatele acestei uşi EU VĂ VOI AŞTEPTA…Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi…

După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:

- Sire, pot să vă întreb ceva?

- Spune, soldatule.

- Sire, ce se află în spatele uşii?

Regele îi răspunse:

-Mergi şi vezi tu însuţi!!!

Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare şi lumina invadă sala… Şi, în cele din urmă, surprins, descoperi…că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre LIBERTATE !!!

Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse:

- Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă!!!
Câte uşi nu deschidem de teama de a nu risca?
De câte ori nu ne pierdem libertatea şi murim înlăuntrul nostru, doar pentru că ne este teamă să deschidem uşa visurilor noastre?
De ce ma cauti acolo,departe,in lume, cand simti ca sunt aici,in tine...dinainte sa te fi nascut...Sub sanul tau stang..e un iepuras speriat care se zbate mereu sa iasa...
Sunt unele fiinte pe lumea aceasta ,FEMEI le numim noi...care numai nu vor sa creasca mari,vor sa ramana toata viata copii. Pentru ca oamenii mari spun minciuni, nu pricep niciodată nimic si este obositor pentru copii să le dea într-una explicatii

Gandurile unui barbat (cu)minte...



Fiți împreună!
Visați împreună, iubiți împreună, zâmbiți vieții și oamenilor din jur împreună. Trăiți frumos împreună, rezolvați probleme împreună, creșteți copii împreună. Cumpărați, gătiți și mâncați împreună. Împreună alegeți locul pentru vacanță și tot împreună reveniți din vacanță. Împroșcați-vă împreună cu bulgări și cu vorbe frumoase. Hoinăriți pe alee împreună și construiți. Culcați-vă în pat împreună seara și strângeți patul împreună dimineața. Împreună călătoriți și vă bucurați de clipele care vă aduc împreună. Iubiți împreună! Împreună!

Fii atentă la gesturi!
Sărută-l pe obraz când e nebărbierit, pentru că îl adori așa și nu altfel. Nu vorbi prostii la orice replică. Îți va zâmbi privindu-ți buzele cum spun cuvinte fără sens și apoi nu îți va mai zâmbi niciodată. Să știi că fiecare bărbat își asumă rolul de erou. Și în primul rând el va dori să fie eroul tău. Deci nu îi refuza ajutorul, nu refuza umărul și sărutul său pe frunte, nu refuza să accepți uneori și capriciile lui bărbătești. Nu contezi doar tu, nici doar el, conteaza voi! Voi doi! Fă-l să se simtă util, iubit și înțeles lângă tine. Bărbatul nu e ca o bucată de tort dulce pe care ai vrea să o ai mereu în frigider. Bărbatul e cel cu care ai vrea să cumperi, să gătești și să mănânci bucata asta de tort dulce, mereu. Și înțelege că dragostea nu înseamnă momentele când doar tu te simți iubită. Dragostea e când cureți portocala lui mai bine ca a ta, când ai grijă de faptele lui mai bine decât ale tale și când îl ințelegi mai bine decât te înțelegi pe tine.

Spune-i ce simți!
Atunci când între voi există ceva și ceea ce există se numește dragoste, ea trebuie spusă și înțeleasă. Dragostea are cuvinte, simțuri, atingeri și șoapte spuse la ureche. Dragostea are ochi pe care să-i privești și buze pe care să le săruți. Mâini pe care să le atingi și gât după care să îți încolăcești ale tale mâini. Uneori, ”Te iubesc” nu este spus în cuvinte. Uneori, ”Te urăsc” este spus doar în cuvinte, neînţelese. Spune-i când e bun și când nu e bun. Spune-i când ai probleme: doar că fă-o deschis, sincer și fără să te plângi pe toată lumea din jur. Nu-l acuza că tace, poate tu ești prima care trebuie să vorbească. Spune-i că sărută bine și e bun în pat. Sau nu. Pentru toate emoțiile din lume există câte un cuvânt. De cele mai multe ori e suficient să-i vorbești ca lucrurile să o ia din loc.

Fii simplă!
Fii simplă alături de el. Fii așa cum ești tu. În ziua în care a decis să îți scrie numele adânc pe inimă, a decis și cu cine să împartă această zi. Cu tine! Fii fericită ținându-l de mână, și nu încerca să creezi baricade pline de cuvinte și mofturi mărunte. Nu îl sufoca cu întrebări, și nici cu mesaje. Da, îi place când îți manifești dragostea față de el, dar îi place să fie o dragoste sinceră. Nu poseda. Oferă-i libertatea să aleagă. Dacă va dori să rămână, va rămâne. Nu încerca să pari altfel, să pui în față orgoliul feminin chiar și când nu ai dreptate. Greșeste și el, dar greșești și tu. Construiește și el, construiește și tu. Nu-ți asuma întreaga dragoste, ai putea ramâne cu ea, doar cu ea. Și nu plânge fără motiv, pentru că el vrea să plângi doar de bucurie.

Ochi aveti dar nu vedeti...urechi, dar nu auziti!

Am observat,nu odata,ca traim intr-o lume de orbi,de surzi,de oameni invartosati la inima,de oameni morti de mult sufleteste...Vorbim des si mult despre iubire ,abunda netul de texte despre iubire....Cei mai multi confunda iubirea cu atractia...Exista iubire,e chiar cea mai mare porunca a lui Dumnezeu,sa ne iubim..Dar iubirea adevarata se probeaza ,ca aurul ,in foc...in suferinta,in momentele mai putin placute,prin lacrimi,prin dureri,in timp...Spui ca ma iubesti?...Stai cu mine 20,30 de ani..suporta-mi si momentele de nervozitate,si nenumaratele defecte si momentele cand sunt mai putin simpatic si dragut...fii cu mine cand plang,cand ma doare,simte cand vreau sa fiu singur si sa ma lasi pentru cateva clipe in pace...fara sa imi reprosezi ca nu te mai iubesc...Toti cunoastem cazuri de oameni care au ramas impreuna 50,60 de ani..au trecut prin razboi,foamete,deportari,lagare...dar au ramas si au imbatranit impreuna...Aceia se iubesc,aceea este iubire adevarata!Sau cazul acelor femei care suporta umilintele si bataile unor barbati robiti de patimile alcoolului sau altele...si rabda toate,si,sfaturile binevoitorilor care o indeamna sa-l paraseasca...iar ea se incapataneaza sa ramana cu el....Numai Dumnezeu ii stie lacrimile si rugaciunile fierbinti pentru sotul ei...Aceea este IUBIRE!Iubirea e PICATURA DE DUMNEZEU din fiecare..si am auzit cu totii de cazuri reale in care acele femei ,prin rabdare si jertfa au fost ascultate de Dumnezeu si au facut minunea de a intoarce sotul lor din robia betiei si,treziti ca dintr-un vis urat,s-au intors pe calea cea buna ...Aceea este iubire!Pe foarte multi ii auzi vorbind de fluturi in stomac,de dorinte fierbinti,erotice...Aceea e doar atractie...cei mai multi se indragostesc ,se simt atrasi unul de altul,ajung sa creada ca se iubesc...se topesc unul de dorul celuilalt...se intalnesc in nopti fiebinti de amor(dar cel mai mare dusman al iubirii adevarate este sexul)....ajung chiar sa se casatoreasca,sa faca copii..Dar...atractia dispare ca orice fals....timpul trece,toti imbatranim....nu mai suntem la fel de frumosi ca la 20 de ani..Si,nefiind iubire...te uiti la cel de langa tine...,,ce cauta individul asta langa mine,nu-mi mai creeaza nici o emotie,,ajungi sa-l detesti si ,simpla prezenta ,aparitie ,a lui iti provoaca repulsie...Traiesti langa el doar pentru ca ti-e sot,ai deja copii cu el...dar...sufletul ti-e din ce in ce mai trist,mai istovit...realizezi cat te-ai mintit si te-ai amagit crezand ca l-ai iubit cand...de fapt ai fost doar atrasa de el,indragostita....
,,Iubirea e atunci cand bunicul,bolnav de reumatism se apleaca si ridica ochelarii bunicii,suportand durerile,chiar daca bunica putea si singura sa si-i ridice,,   definitia unei fetite de 5 ani

Una dintre minciunile cu un impact dezastruos asupra noastră este aceea că în viaţă trebuie să-ţi cauţi jumătatea.




    Ni se inoculează această minciună, prin literatură, presă, filme, încă de când suntem copii. Ni se spune că nu putem fi fericiţi decât dacă ne găsim jumatatea. Este o minciună care datează cam din perioada romanticilor, când omul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi caută să pună pe piedestalul pe care stătuse Dumnezeu un alt om, persoana iubită. Pentru că fiecare om e chip al lui Dumnezeu, nu jumătate de chip. Şi nu relaţia mea cu alt om mă împlineşte, ci relaţia cu Dumnezeu. Dacă stau mereu în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune, simt adevărul celor spuse de Mântuitorul: “Împăraţia Cerurilor este înlăuntrul vostru”. Simt pace, bucurie, mângaiere, echilibru. Abia atunci relaţia mea cu alţi oameni poate deveni relaxată, neposesivă, iar gelozia, controlul, invidia şi toate celelalte care ne chinuie cad de la sine. Doi oameni care trăiesc în Dumnezeu nu pot avea decât o relaţie foarte bună. Altminteri, eu n-am fericirea şi o aştept de la celalalt şi el o aşteaptă de la mine. De aici vin atâtea dezămăgiri, nefericiri şi drame. Omul crede că şi-a ales partenerul greşit şi de asta nu e fericit. Îşi caută alt partener şi, după un timp, simte acelaşi gol şi aceeaşi neîmplinire. Dar problema nu este acel partener, ci raportarea greşită la viaţă, că tu crezi că exista o jumătate cu care poţi să formezi un întreg. Noi, de fapt, ne avem rădăcinile în Dumnezeu, nu în alt om, iar seva, puterea noastra de viaţă vine de la Dumnezeu şi nu de la om. E clar atunci că împlinirea nu poate să fie decât in El. Nu de la alt om trebuie să aştept fericirea, ci de la Dumnezeu. Dacă am acea împlinire profundă în Dumnezeu, pot să am şi împlinirea familială, socială… Şi mai e ceva: noi nu putem schimba pe nimeni, fiecare se schimbă numai dacă vrea. Mulţi sunt nefericiţi pentru că încearcă să-şi schimbe “jumătatea”. Femeile, de exemplu, ştiu că bărbaţii cu care se căsătoresc au anumite defecte, vicii, neîmpliniri. Dar se însoţesc cu ei, sperând să-i schimbe. Când iubeşti pe cineva, nu te căzni să-l schimbi, căci nu vei putea. Roagă-te pentru el, dă-i un sfat, o carte, şi mai departe rămâne lupta lui cu el înşuşi. Eu pot să-ţi pun în farfurie, dar nu pot să mănânc în locul tau, îţi arăt drumul, dar nu pot să merg în locul tău. Părintele Ghelasie de la Frasinei spunea că nu conteaza atât duhovnicul, cât râvna ucenicului. Duhovnicul poate să fie un om sfânt, dar dacă tu n-ai pic de râvnă, sămânţa ta rămâne tot neîncolţită. Tu însuţi trebuie să pui sămânţa în pământ, să o îngrijeşti, să fii grădinarul propriei tale vieţi. Problema nu e să-i schimbi pe alţii, ci să te schimbi pe tine. Odată ce vom face asta mai mulţi, se schimbă şi lumea din jurul nostru.

Aroganta femeilor de pe siturile de socializare



Cel mai popular barbat de pe net nu primeste atat de multe vizite si comentarii si complimente(de cate ori li s-a spus azi ca sunt frumoase,minunate)...Si asta li se urca la cap...devin selective,incepe sa devina ignorante,pline de sine...sunt multi pe care ii lasa sa vorbeasca singuri ,un gest total lipsit de bun simt.Un exemplu simplu...am intrebat o doamna ,si s-a suparat,cate cereri de prietenie a primit si cate cereri de prietenie a facut ea.Sau...cate cereri de prietenie a refuzat sau a ignorat..Stiu ca e placut sa refuzi prietenia cuiva,sa ai zeci de cereri de prietenie si cu satisfactie sa deveniti selective..Dar...puneti-va si voi in postura de-a cere cuiva putina caldura,tandrete si sa fiti ignorate,sa fiti respinse..Aduceti-va aminte ca fiecare barbat care va cere prietenia e o mana de ajutor din partea lui Dumnezeu care stie inima voastra,si nevoia de tandrete,de iubire pe care o are fiecare femeie,fiecare suflet.Chiar si acei multi barbati care va fac propuneri indecente ...Nelasandu-va ispitite aveti inca o fapta buna la Dumnezeu.Voi veti plange la urma mai mult..Aveti grija,doamnelor,voi aveti mai mare nevoie de cineva decat noi,barbatii...Va veni un timp cand singuratatea si intunericul din camera voastra sufleteasca, va va coplesi...si veti cauta cu disperare pe cineva care sa va bage in seama...si nu va mai fi...pentru ca veti pierde si frumusetea,si sufletul...

Despre femei

  • Femeile isi pretuiesc enorm trupul,fecioria.



    ..
    Ele viseaza sa-si daruiasca trupul unui SINGUR barbat,pentru totdeauna...Daca i-ai luat fecioria,i-ai luat totul ,insasi esenta feminitatii ei...Nu te juca cu asta,tu ,barbatul care te apropii ,gandeste-te la asta cand te atingi de ea...Poti distruge acea fiinta pe viata...si uita-te in jurul tau....e plin de femei care au murit de mult,care nu mai au nimic din inocenta lor ,din feminitatea lor....Ne plangem ca a disparut femeia adevarata....A fost ucisa de cate un individ...care a amagit-o sa-si daruiasca fecioria si a lasat-o ....complet dezgolita,si nu la trup ma refer.Iubeste-o si vei avea langa tine o fiinta care-ti va aduce toata frumusetea,toata magia,tot sublimul il vei avea la picioare...Uita-te in jurul tau..e plin de femei care au murit de mult,de femei carora le-au fost calcate visele in picioare.Dar iubeste-o si nu o minti,tu,barbatul UNIC din viata ei...Omul fara iubire moare,sufletul lui se hraneste cu iubire...Femeia e toata ...UN SUFLET!

  • Nu cauta sa intelegi o femeie daca nu esti...femeie



    . Nici nu te-ar ajuta. Iubeste-o asa cum este ea...si ea ti se va dezvalui singura, cu universul ei magic...Nu uita ca o femeie stie singura cand sa-si descheie nasturii de la bluza...Femeile cand isi ofera trupul unui barbat...pun odata cu el si visele lor...Poti tu sa iei cu tine atatea sperante si dorinte, stii tu, barbatul ei, ce sa faci cu ele? Cati barbati au reusit sa vada tristetea din ochii unei femei, dupa ce si-a oferit trupul unui bărbat care nu a vazut in ea decat o bucată de carne...? Deschide bine ochii sufletului cand intri in viata unei femei si, mai ales in inima ei. Femeia e un vesnic copil...si prin ea sunteti, deveniti si voi, barbatii copii. Doar ca...voi nu vreti sa pricepeti ca femeia copil, este inocenta si nu...naiva. Nu intra cu cizmele murdare in sufletul ei. Bate-i la usa sufletului...Asteapta sa deschida...O va face daca vei bate cu inima curata...Si...descalta-te cand intri. Numai asa ea va fi fericita sa-ti arate comorile adunate in atatia ani de singurătate...Nu uita ca din lacrimi se nasc cele mai frumoase diamante! Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!! 
      Este o fiinta VIE mai vie decat vom putea noi,barbatii sa intelegem asta.Se spune ca femeile sunt mai destepte decat barbatii...Nu,ele sunt mai intelepte.Intelepciunea vine direct de la Dumnezeu,insusi Dumnezeu le sopteste la ureche lucrurile care pe noi ne incanta la ele,femeile.Stiti de ce?Pentru ca ele sunt prietene bune cu Dumnezeu.Uitati-va intr-o biserica sunt mai multe femei decat barbati.Uitati-va cu cata iubire se inchina cand aud de Maica Domnului.De ce le iubeste Dumnezeu?Pentru ca au un dar care le duce direct la Dumnezeu:smerenia!Asta te face prieten cu Dumnezeu si INTOTDEAUNA DUMNEZEU iti va raspunde la iubire cu iubire.Ea nu face niciodata sex ci dragoste.Din pacate,noi,barbatii ignoram asta.Nu o incanta deloc sa i se faca ce vad barbatii in filme porno.Dar iubindu-te accepta pornirile tale si,iubindu-te invata sa ii placa,pentru ca iubirea insasi se bucura atunci cand se daruieste mai mult decat cand primeste ceva.Iubeste-o si vei avea o lume magica la picioarele tale...dar IUBESTE-O!Fa-o sa simta asta,fa-o sa planga de fericire si vei avea langa tine o fiinta care te va iubi cu toata fiinta ei!
     Ai privit vreodata o femeie cand doarme?Ea nu doarme,de fapt,ci s-a intors in lumea ei unde se joaca cu ingerii ,prietenii ei.Poate ,de aceea ,nimic nu se compara cu zambetul ei cand viseaza ...aripi de ingeri...zbor de ingeri

     O femeie iubită,intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său





     ,,Au fost barbati in viata mea..

    care mi-au dezbracat trupul,mi-au vazut partile ascunse ale trupului meu.Unii au facut dragoste si au plecat satisfacuti de faptul ca m-au avut,mi-au avut trupul...Dar nici unul nu a reusit sa ma dezbrace cu adevarat..Mi-au dezbracat trupul ....dar de fapt...tot imbracata am ramas...„scria cineva in jurnal.Putine femei se dezbraca cu adevarat in fata unui barbat...si putini barbati ...pricep !!Desi ...toata viata viseaza sa faca asta..sa se dezbrace cu toata fiinta in fata unui barbat...ar fi fericite sa faca asta...nu doar cu trupul!....................Femeile isi pretuiesc enorm trupul,fecioria...Ele viseaza sa-si daruiasca trupul unui SINGUR barbat,pentru totdeauna...Daca i-ai luat fecioria,i-ai luat totul ,insasi esenta feminitatii ei...Nu te juca cu asta,tu ,barbatul care te apropii ,gandeste-te la asta cand te atingi de ea...Poti distruge acea fiinta pe viata...si uita-te in jurul tau....e plin de femei care au murit de mult,care nu mai au nimic din inocenta lor ,din feminitatea lor....Ne plangem ca a disparut femeia adevarata....A fost ucisa de cate un individ...care a amagit-o sa-si daruiasca fecioria si a lasat-o ....complet dezgolita,si nu la trup ma refer.Iubeste-o si vei avea langa tine o fiinta care-ti va aduce toata frumusetea,toata magia,tot sublimul il vei avea la picioare...Uita-te in jurul tau..e plin de femei care au murit de mult,de femei carora le-au fost calcate visele in picioare.Dar iubeste-o si nu o minti,tu,barbatul UNIC din viata ei...Omul fara iubire moare,sufletul lui se hraneste cu iubire...Femeia e toata ...UN SUFLET!Putini barbati inteleg...ca femeile nu fac niciodata SEX ci DRAGOSTE.Pentru ea dragostea e totul...Ma intreba cineva de ce e atat de greu sa convingi o femeie sa faca dragoste cu tine...Nu este greu...ci totul e sa o faci sa simta ca e DRAGOSTE si nu SEX!Oricate ne-am imagina noi barbatii,nici unei femei nu-i place,ma scuzati,sa fie transformata intr-un animal,sa fie folosita!Fa-o sa simta ca o iubesti.si,ai sa vezi...isi va descheia singura...nasturii de la bluza.Va fi fericita sa faca asta!

EXISTA DUMNEZEU?




...sau cum trebuie sa raspundem celor care se indoiesc de existenta lui Dumnezeu. 
 
Dialog în tren între părintele Ilie Cleopa şi un grup de ofiţeri

Parintele Ilie Cleopa :Mergeam odată cu trenul de la Paşcani spre Bacău.

Eu, ca să nu mă duc în vagoane unde se fumează, mi-am luat bilet şi m-am suit în tren în vagoane de astea mai ferite. Zic: „Mă duc măcar unde nu mă "tămâiază" fumătorii, că pe mine mă doare capul de fum de ţigară".

M-am dus singur în vagon acolo, dar n-am ştiut cine o să mai vină. Aproape de plecare a intrat un grup de ofiţeri superiori, mergeau la o şcoală de război. Erau maiori, colonei, printre care era şi un plutonier major cu soţia.

Un călugăr într-un vagon de ofiţeri. Eu, văzându-mă într-un vagon cu ofiţeri, ca călugăr, zic, ce discuţie pot să am eu cu dânşii?

Eu îmi cătam de pace şi de "Doamne Iisuse" al meu şi stăteam liniştit acolo, că ştiam că am de mers două ore cu ei şi trebuia să schimb trenul spre Tarcău, la Lunca Strâmbă, că mă duceam la părinţii Casian, care era stareţ la Tarcău, şi la Ianuarie; asta era prin anul 1957.

Dar unul din ei, ca să nu tacă, a vrut să facă o glumă şi zice:

- Uite, măi! O să meargă bine trenul ăsta, că avem şi un popă aici!

Ştii, că ei au vorba asta, că dacă-ţi iese popa inainte, îţi merge rău! Au şi superstiţii. Să nu-ţi iasă popa înainte, c-o păţeşti! Eu tăceam din gură.

- Auzi, măi, dacă-i popa aici, nu-i bine să ne spună povestea aceia cu Dumnezeu? Se zice că un "moşnegel" ar fi făcut cerul şi pământul şi stelele şi munţii şi marea!

Auzi! Un "moşnegel"! Eu tot tăceam. „Dă-le pace, că-s ofiţeri. Ei glumesc, ei râd. Eu ce să discut?" Dar unul vine şi se aşează drept în faţa mea.

- Părinte, nu vă supăraţi, de unde sunteţi?

Dar eu, de ce să le zic Sihăstria?

- De la Mănăstirea Neamţ.

- Ce sunteţi? Preot, profesor, dascăl, ce sunteţi?

- Ba sunt un simplu călugăr. Merg şi eu încoace, până la Bacău.

- Auzi, că ăştia ai noştri, toţi sunt curioşi să ne spuneţi ceva despre Dumnezeu! Cum îi povestea asta cu Dumnezeu? Se spune în Biblia aceea, a voastră, că Dumnezeu ar fi făcut cerul, pământul, lumea, dar noi avem altă concepţie despre lume.

- Să nu vă supăraţi, eu sunt un călugăr simplu, dar, dacă voi începe povestea cu Dumnezeu, trenul ăsta trebuie să înconjure globul de trei ori şi tot n-o pot termina, atâta-i de lungă!

- Auzi, ce zice popa!

- Şi îi şi curioasă, zic, grozav! Când vom începe povestea cu Dumnezeu, îi cu cântec!

- Vrem şi noi să ştim! Sunteţi călugăr, noi suntem ofiţeri, tot mergem împreună până la Bacău. Cum îi, părinte?

Înainte de plecare, m-am ridicat şi mi-am făcut cruce. Ei, nu. Treaba lor.

- Dacă este vorba că trebuie să discutăm, vă cer un cuvânt de onoare. Să mă iertaţi, aţi intrat aici un vagon de ofiţeri, dar eu stelele astea nu le cunosc, eu am făcut armata când erau trese. Dacă m-oi adresa greşit cumva, să nu vă supăraţi!

Dar, un maior se ridică şi întreabă:

- Părinte, uite ce-i, vreau să-ţi spun ceva. Nu este o absurditate să credem noi în ceva ce nu se vede? Dumneavoastră spuneţi că există Dumnezeu, dar l-a văzut cineva vreodată? Este o nebunie să creadă cineva în ceea ce nu se vede!

- Domnilor, dar mai întâi, aveţi cuvânt de onoare? că începem o discuţie serioasă!

- Auzi, băi, popa! Avem, părinte, cum să nu! Şi cel ce se va supăra, îi nebun! zice.

- Vă văd oameni deştepţi, eu îs un prost, dar o să-ncepem aşa, "povestea" cu Dumnezeu, cum ne-om pricepe noi. Uite ce-i, domnilor, eu am să spun că dumneavoastră, toţi câţi sunteţi în vagonul ăsta, sunteţi nebuni!

- Ia auzi, popa ne face nebuni!

- Sigur! Şi, dacă n-am dreptate, la prima gară, predaţi-mă la poliţia gării! Dacă n-am dreptate. Dar, întâi am să vă demonstrez de ce vă fac nebuni.

- Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?

- Fraţilor, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun: dacă încep "povestea" cu Dumnezeu, trenul acesta trebuie să înconjoare lumea de trei ori şi tot n-o termin!...

- Ia auzi ce spune popa?!

- Aţi auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede.

Mai întâi, că zice Duhul Sfânt în Psaltire la începutul psalmului 13 şi 52, la noi în Scriptură: Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu! şi îmi ziceam: „Lasă că-i vorba să mărturisesc pe Dum­nezeu, nu contează ce urmează de-aici". Eram bucuros de asta.

Al doilea. Mata ai spus că este o nebunie să crezi în ceea ce nu se vede?

- Da, eu!

- Păi eu v-am spus că dumneavoastră toţi n-aveţi minte. Toţi sunteţi nebuni. Ştii de ce? Am tot dreptul să vă fac nebuni.

- Dar pentru ce?

- Pentru că eu n-am văzut mintea nimănui niciodată! Şi atunci, nu-i o nebunie să cred că aveţi minte, dacă n-am văzut-o?

- Uite, băi, ne-a luat popa front! - adică în loc. Discuţia era şi frumoasă şi serioasă şi hazlie.

- Păi cum să cred eu că aveţi minte, dacă n-am văzut minte de când sunt eu? Nici la voi, nici la mine. Cum este? Albă, neagră, roşie, verde? Ce formă are? Pătrată, dreptunghiulară, hexagonală? Cum este domnule, forma, culoarea? Şi-i pipăibilă, sau cum este? Dacă îmi arătaţi aceste însuşiri la minte, atunci eu zic că aveţi minte, dacă nu, n-aveţi deloc! Pentru că n-am văzut-o, nici culoarea, nici forma.

- Uite, măi, popa! Poţi să-i zici ceva?

- Dacă n-ai tăcut din gură! Măi prostule, n-ai pus problema bine!

Ei se prosteau unul pe altul.

- Stai, măi, că cu popa ai de lucru!

- Afară de asta, se crede de toată lumea de pe glob că oamenii au minte? Se crede. Fără să se vadă. Iată un argument că toată lumea crede că are minte! Şi dumneavoastră credeţi şi eu, dar nu vedem mintea.

Dar viaţa aţi văzut-o vreodată? Cine a văzut vreodată viaţa din om? Şi cu toate acestea cine zice că-i mort, când este viu şi are viaţă? Se vede viaţa?

- Nu se vede!

- Şi atunci nu-i o nebunie să credem noi că oamenii au viaţă? Dacă n-o vedem.

- Dar viaţa se manifestă, părinte!

- Foarte bine. Prin manifestările ei se crede că există, cu toate că n-o vezi.

Aşa-i şi Dumnezeu. Care-s manifestările Lui în lume?

Şi am început să spun toate puterile sufletului.

- Dumneavoastră aveţi imaginaţie?

- Da.

- Aţi văzut-o vreodată? Nu! Dumneavoastră aveţi mânie? Aţi văzut-o vreodată? Dumneavoastră aveţi cugetare, gândire? Aţi văzut-o vreodată? Aveţi poftă? Aveţi, pentru că acestea sunt puterile sufletului - cea mânioasă şi cea poftitoare.

Dumneavoastră aveţi partea sadică, adică cea crescătoare. Aţi văzut-o vreodată? Ştii dumneata cum creşti? Sau te-ai văzut vreodată cum creşti?

Afară de asta. Dumneavoastră aveţi puterile sufletului, cum este cugetarea, alegerea, hotărârea, mâhnirea, întristarea, bucuria; le-aţi văzut vreodată pe acestea, căci acestea sunt puterile sufleteşti?

Nouă ne spune Scriptura că omul este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar nu după forma cea dinafară, ci după cea sufletească.

Iată câte puteri are sufletul! Şi nici mânia, nici raţiunea, nici pofta, nici bucuria, nici întristarea, nici mâhnirea, nici imaginaţia, nici voia liberă, nici viaţa, nici mintea nu le-a văzut nimeni. Şi toate există. Şi la filosofia profană se învaţă că există aceste puteri ale sufletului. Dar sufletul l-aţi văzut vreodată?

- Păi tocmai, că nu-i!

- Cum nu-i? Dacă n-ai avea suflet, n-ai mai vorbi cu mine! Dumneata nu poţi clipi o dată fără Dumnezeu, dacă n-ar fi viaţa în dumneata. Şi vedeţi câte sunt? Şi viaţă, şi minte, şi voie liberă, şi raţiune, şi mânie, şi bucurie, şi întristare, şi poftă, care se crede de toată lumea, fără să se vadă. Toate facultăţile sufletului sunt nevăzute, toate puterile lui sunt după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, că Dumnezeu este nevăzut. Iar omul este prototip şi icoană a lui Dumnezeu pe pământ - în ceea ce priveşte sufletul: minte, cuvânt şi duh.

Ai văzut vreodată cuvântul? Ţi-ai văzut duhul cu care vorbeşti? Iată câte puteri şi câte facultăţi nevăzute are sufletul nostru! Şi dumneavoastră nu le-aţi văzut. Dar se crede de toată lumea? Căci omul are şi bucurie şi mâhnire; are şi poftă şi raţiune şi voie liberă...

- Măi - a spus unul -, mai bine tăceai! N-ai pus bine problema! Ăsta trebuie să fie un director de seminar!

- Nu, domnule, dar ne spune adevărul! Vezi, că toţi credem că sunt acestea, şi există în om, dar nu se văd!

- Şi tu ai spus că-i o nebunie să crezi ceea ce nu vezi! Dar vezi că-i faci pe toţi nebuni, că acestea sunt, şi noi le credem fără să le vedem.

Mai stau aşa, şi se ridică un doctor:

Părinte, dă-o la boala! Eu sunt maior-doctor. Fac operaţii şi umblu cu bisturiul prin maţele omului - îi tai gâtul, îi tai picioarele -, tai, operez de 30 de ani şi eu n-am dat peste suflet! Şi cum să cred că există, dacă n-am dat cu bisturiul peste el!

- Dumneata eşti doctor?

- Da!

- Şi de aceea nu crezi că există suflet, că nu-l vezi?

- Da!

- Dar dumneata, şi cei asemenea cu dumneata doctori, credeţi că există durere în lumea asta?

- Există, părinte!

- Eu nu cred! E o nebunie să cred, domnule, dacă n-am văzut-o!

- Există, părinte!

- Dar când îl tăiai cu bisturiul şi omul răcnea acolo şi se zbătea în ghearele morţii, durerea n-ai văzut-o?

- Nu. Asta nu se vede!

- Şi vrei să vezi sufletul? Şi durerea-i una din facultăţile trupeşti, fireşti, ale omului, şi-i amestecată cu cele sufleteşti. Şi după cum nu poţi vedea durerea, aşa nu poţi vedea sufletul. Mai ales sufletul fiind duh.

- Auzi, bă, şi tu cu doctoria ta, vorbeşti prostii! Te-a lovit în cap, măi! N-ai văzut durerea! Dar cine dracu a văzut durerea? Insă toată lumea crede că este durere.

- Uite, bă, ţi-a astupat gura şi ţie!

- Măi, am dat de dracu aici!

- Da-i frumos, domnule! Acestea le povestim şi noi la alţii. Mai spune ceva, părinte!

Atunci se ridică unul:

- Părinte, dintotdeauna ştim că Biserica a stat împotriva ştiinţei. Uite, ruşii au făcut un satelit acum care a înconjurat pământul de trei ori, cu Iuri Gagarin, şi uite a aterizat cu bine!

- Şi ce-i cu asta?

- Astea sunt roadele şi avansul ştiinţei faţă de religie!

- Nimic n-aţi făcut!

- Auzi-l, bă, că-i contra ştiinţei! Acesta trebuie să fie ca cel care a fost contra lui Galileo Galilei!

- Staţi să vă spun! Ştiţi ce-aţi făcut voi? Dacă o albină iese din stup şi înconjură buduroiul în care stă, are ea pretenţia că ştie ce este în toată lumea?

Atâta a făcut omul până acum! A ieşit de-abia din ştiubei şi a înconjurat ştiubeiul în care trăieşte şi i se pare că mare lucru a făcut!

- Auzi-l, bă!

- Încă n-a făcut ştiinţa nici atât cât zboară o furnică de pe degetul ăsta pe celălalt! Toţi savanţii lumii şi din Apus şi din Răsărit.

Si staţi că de-acum înainte avem de vorbit!

- Îi frumoasă, domnule, discuţia asta!

- Că-i frumoasă, că-i amară, că-i dulce, eu vă spun până la capăt de-acum, cât a ţinea "povestea" asta, da, zic, iaca se apropie gara Bacău!

Domnule, dumneavoastră ştiţi Ursa mare de pe cer şi Ursa mică, steaua polară?

- Da.

- Uite ce-i! Astronomia şi ştiinţa, cu cei mai mari savanţi astronomi, spun că la Ursa mare, de la roata din brazdă dinapoi, până la cea de către om - osia carului mare de pe cer -, este 1300 de ani călătoria luminii, şi lumina merge cu 300.000 de km/s. Asta-i osia carului mare. Ca să ajungi de la o roată până la cealaltă îţi trebuie 1300 de ani să călătoreşti cu viteza luminii. Dar cât ar mai fi până la roata dinainte şi cât ar mai fi până la proţap şi până la Prepelea care mână boii pe din brazdă.

- Dar cine este Prepelea?

- Este o steluţă mică, acolo! Dar cât mai este de lung carul, spune-mi dumneata!

- Măi, interesant! Cine spune asta?

- Camil Flamarion. L-am avut pe Camil Flamarion la îndemână, Dumnezeu în natură. Ăsta-i mare astronom francez din secolul trecut.

Da, zic, dumneavoastră vedeţi o stea care, când răsare, cam dănţuieşte, "Alfa Centaurului". Toată astronomia arată că Alfa Centaurului este steaua megieşă a sistemului nostru solar. Sistemul solar se compune din nouă planete, cu soarele zece. Şi până la megieşa noastră, cea mai de-aproape, este un milion de ani călătoria luminii. Vă rog să calculaţi, domnilor, ce-a făcut Iuri Gagarin!

- N-a făcut nimic, părinte!

- Afară de asta. Pământul are 36.000 de km împrejurul lui. Deci 36.000 de km a făcut acela cu sputnicul lui, iar până acolo, un milion de ani călătoria luminii, socotiţi dumneavoastră, zic, ce-a realizat omul faţă de distanţa interstelară, sau inter­planetară!

- Domnule, este incalculabil.

- Stai să vă spun altele, mai serioase. Dumnezeu îşi arată lucrurile, nu în cele mari, în cele mici, cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul. Ia gândiţi-vă dumneavoastră, că într-o ureche de ac se găsesc opt sextilioane de atomi, cifre astronomice - un sextilion este 1 urmat de 21 de zerouri. Aceşti atomi dintr-o ureche de ac, ca să-i numere un om, trebuie să trăiască 250 de ani şi să numere mai mult de un miliard pe secundă. Şi vă rog să-mi spuneţi dum­neavoastră câţi atomi sunt într-o ureche de ac şi cum îi împărţiţi şi cât este de minunat Dumnezeu, că într-o ureche de ac să bage atâţia atomi. Atunci ce-a făcut omul cu ştiinţa lui?

- Domnule, este neimaginabil!

- Stai să vă spun alta mai minunată. Pe-un vârf de ac se odihnesc 16 miliarde de ioni, care sunt corpuri mult mai mici decât atomul - Camil Flamarion voia să scoată în evidenţă viaţa, la ateii de peste Rin, că ei se chinuiau să facă o celulă vie, pe vremea aceea, pe care nici astăzi n-au făcut-o, că viaţa-i numai la Dumnezeu. Şi la aceşti ioni, care nu se pot concepe de mintea omenească cât sunt de mici, ce aparate trebuie? Că dacă ai avea un aparat, ca un purice să-l vadă mai mare decât Ceahlăul, încă nu ai zări în atmosferă un ion! Şi aceşti ioni s-a aflat că şi ei stau ca flăcăii de mână şi joacă, au viaţă în ei! „Şi acum domnilor de peste Rin - că el îi combătea pe germani -, vă rog să despărţiţi forţa de materie şi viaţa de zidire".

„Dacă nu m-aş teme de panteism, zice Camil Flamarion - panteiştii ziceau că toată buruiana este Dumnezeu -, aş zice că Dumnezeu este în toată iarba şi în tot corpul. Dar voi zice altfel, că Dumnezeu este în toată zidirea Sa". Sub cel mai mic germene de materie de sub cer este mâna lui Dumnezeu şi există viaţa care a pus-o Dumnezeu!

Şi acum vreau să vă spun un lucru. Când vedem puterea lui Dumnezeu, că în miniatură lucrează atâtea minuni negrăite şi neconcepute de mintea omenească, când vedem că şi acolo este viaţă, în acele mici particule de materie care nu au niciodată putere de a fi vizibile cu ochiul liber. Dacă noi nu ne-am teme de panteism, am zice că Dumnezeu este sufletul naturii, al întregii naturi. Dar nu este aşa. Dumnezeu există, cum zice marele apostol Pavel, că prin El şi de la El sunt toate!

Şi vorbind acolo, văd că se apropie gara Bacău, şi trebuia să mă dau jos. Era multă discuţie. De-abia intrasem în subiect. Eu le-am spus că povestirea este lungă.

- Nu puteţi clipi o dată din ochi fără Dumnezeu, fraţilor!

- Dar de ce, părinte?

- Viaţa este de la Dumnezeu, dătătorul de viaţă, şi, dacă ai murit, mai clipeşte din ochi dacă poţi! Mai poţi clipi dacă mori?...

N-am amintit chiar toată predica. V-am spus aşa rezumativ cum a fost. Au fost două ore de discuţie. Ne-am despărţit.

- Domnilor, ne pare foarte rău că ne despărţim!
Vă spun drept că unii m-au sărutat şi pe obraz, alţii mi-au dat cireşe, alţii bomboane. Au dat şi pomelnice.

- Părinte, vrem să-ţi scriem, dar să ne spui ce studii ai mata, că trebuie să fii un director, un profesor la vreun seminar.

- Eu am să vă spun, dar să mă credeţi dacă vreţi! Eu de-abia sunt un cioban şi pasc oile mănăstirii.

- Şi unde te duci acum?

- Mă duc la un schit. Eu sunt cioban. Dar dacă aţi avea fericirea să vorbiţi dumneavoastră cu un stareţ de mănăstire, sau cu un episcop, să vedeţi ce ştie acela!

- Auzi, măi! Asta-i o minune!

- V-aţi întâlnit cu un cioban al mănăstirii, dacă v-aţi întâlni cu un stareţ sau cu vreun profesor de seminar, de ăştia mari care au şcoli, să vedeţi ce vă spun aceia, zic.

- Mă, degeaba trăim, mă! Suntem nişte proşti! Mă, ce ne-a spus popa ăsta!

Le-am spus multe despre stele, despre mişcarea Orionului; le-am spus câte vânturi bat pe faţa pământului şi cum se cheamă fiecare, şi cum se formează vânturile, după Sfântul Ioan Damaschin. Despre zodii şi câte grade are fiecare zodie şi cât stă soarele în fiecare grad. Mi-aduc aminte, că am vorbit pe larg, după Sfântul Vasile cel Mare, din Hexaimeron. Câte aveam să vorbesc, dar dacă noi schim­bam trenul. Ne-am despărţit cu durere de inimă.

- Domnilor, m-aţi băgat într-o discuţie, pe care nici n-am început-o. Iertaţi-mă şi mergeţi sănătoşi; vă faceţi generali, iar eu mă duc în treaba mea!

Aşa a fost discuţia, dar aici v-am spus-o pe scurt.

Părintele Ilie Cleopa

Poveste adevarata...




Totul se petrece într-un avion al companiei British Airways, care efectua un zbor de la Johannesburg la Londra, la destul timp după căderea apartheidului în Africa de Sud. O doamnă de vreo 50 de ani, albă, sună nervoasă după stewardesă. Aceasta vine zâmbind şi, amabilă, aşa cum îi cere fişa postului, întreabă cu ce poate ajuta. Femeia agitată îi spune că a fost aşezată lângă un domn de culoare şi că solicită să i se dea un alt loc, pentru că ea nu acceptă să stea lângă un membru al acestei minorităţi respingătoare.

“Vă rog să vă calmaţi”, îi cere stewardesa. “Deşi nu cred că mai sunt locuri libere, mă duc să verific, să văd dacă putem face ceva în acest sens”. După câteva minute se întoarce şi-i spune nemulţumitei că, aşa cum se aştepta, nu mai e niciun scaun gol la Clasa Economică sau la Clasa Business. Dar a vorbit cu căpitanul aeronavei, care i-a spus că există unul la Clasa de Lux. Înainte ca femeia să deschidă gura, stewardesa continuă: “Este extrem de neobişnuit pentru compania noastră să permită unui călător cu bilet de clasă economică să stea la cea de lux. Dar, ţinând cont de circumstanţe, căpitanul consideră că ar fi scandalos ca un pasager să fie obligat să stea lângă cineva atât de dezgustător”.

După care, se întoarce spre domnul de culoare şi-i spune: “Stimate Domn, aş fi onorată dacă aţi avea amabilitatea să vă luaţi bagajul de mână şi să-mi permiteţi să vă însoţesc până la locul dumneavoastră de la Clasa de Lux!”. Toţi ceilalţi călători, care până în acel moment nu ştiau ce să mai creadă, au izbucnit în aplauze furtunoase şi urale.

Ştiu, sună nebunesc să vorbesc despre... timp




Dar, de fapt, ştii ?

Nu este mai nebunesc decât un câine
care a găsit un curcubeu.

Câinii nu disting culorile

Văd lumea în alb-negru.

- Aşa cum noi nu putem vedea timpul.
Îl putem simţi.
Îl putem simţi trecând

dar, nu-l putem vedea,
este doar o ceaţă.

Este ca...
atunci când mergem
într-un tren supersonic
şi vedem lumea doar ca o explozie.

Dar imaginează-ţi dacă am putea
să-l oprim,

imaginează-ţi c-am putea opri acel tren

să coborâm, să privim împrejur

şi să vedem timpul
aşa cum este el în realitate.

Un univers, o lume,

un lucru la fel de inimaginabil
precum culoarea pentru un câine.

Şi la fel de real şi tangibil
ca şi scaunul pe care stai.

Dacă am putea să-l vedem aşa...

Vreau să spun, cum arată el într-adevăr,

atunci... poate că i-am putea vedea
imperfecţiunile şi, la fel de bine, forma.

Şi asta-i tot.

E chiar atât de simplu.

Nu sunt decât un...
... decât un tip care a descoperit
o fisură într-un scaun

pe care nimeni n-o poate vedea.

Sunt acel câine care a văzut curcubeul.

Doar că...
niciunul dintre ceilalţi
câini nu mă cred.

Originali sunt numai idiotii.




Esti total lipsit de minte si smintit daca crezi ca ai vreun gand sau ceva pe care sa nu il fi primit de undeva,de departe...Cea mai ,,originala,,idee a vreunui geniu a fost gandita,emisa de alte mii de anonimi ce au trait cu sute de ani inainte ca tu sa te fi nascut...au trait cu acele ganduri,au murit cu acele ganduri...si gandurile au ramas sa rataceasca..precum cometele...precum stelele din care a mai ramas doar lumina...

MESERIA DE MAMA ...




Intr-o zi, o femeie numită Ana, îşi lua carnetul de şofer. Când au întrebat-o care era profesia ei, ea a avut un dubiu. Nu ştia cum să se considere.
Funcţionarul insistă: ”Ceea ce v-am întrebat este dacă aveţi un serviciu?”
”Sigur că da, am un serviciu”, exclamă Ana, “sunt mamă !”.
"Noi nu considerăm ăsta un serviciu. O să consemnez casnică”, spuse funcţionarul cu răceală.
O prietenă a ei, Marta, auzi cele întâmplate şi căzu pe gânduri câtva timp.
Intr-o zi, se află în aceiaşi situaţie. Persoana care o interoga era o funcţionară de profesie, sigură şi eficientă.
Formularul părea enorm şi interminabil. Prima întrebare era: “Care este ocupaţia dvs?”
Marta se gândi puţin şi fără să ştie cum, răspunse: “Sunt doctoră în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”.
Funcţionara făcu o pauză şi Marta trebui să repete cu pauze, emfatic, apăsând cuvintele mai semnificative. După ce a notat totul, tânara vru să verifice. “Pot să vă intreb, ce înseamnă că faceţi, mai exact?”
Fără pic de nelinişte în glas, cu mult calm, Marta explică: "Desfăşor un program pe termen lung, înăuntru şi în afara casei”.
Gândindu-se la familia ei, ea continuă: "Sunt răspunzătoare de o echipă şi am primit deja patru proiecte. Muncesc în regim de dedicare exclusivă. Marea exigenţă este de 14 ore pe zi, uneori chiar până la 24 ore”.
Pe măsură ce îşi descria responsabilităţile, Marta observă creşterea tonului de respect în vocea funcţionarei.
Când se întoarse acasă, Marta fu primită de echipa sa: o fetiţă de 13 ani, alta de 7 şi alta de 3. Suind spre dormitoarele casei, ea auzi pe cel mai nou proiect al ei: un bebe de 6 luni, probând o nouă tonalitate a vocii. Fericită, Marta luă pe bebe în braţe şi gândi la gloria maternităţii, cu multitudinea de responsabilităţi şi orele interminabile de dedicaţie.
”Mama unde-mi sunt pantofii? Mama, mă ajuţi să-mi fac o fundă? Mama, bebe nu încetează din plâns. Mama, mă aştepţi la sfârşitul orelor? Mama, vii mâine să mă vezi dansând? Mama, mergi la cumpărături? Mama...”
Stând în pat, Marta se gândi: ”Sunt Doctor în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane, dar bunicile ce or fi?”
Si apoi a descoperit un titlu pentru ele: ”Doctore superioare în dezvoltarea infantilă şi în relaţiile umane”. Străbunicile sunt doctore executive superioare. Mătuşile sunt doctore-asistente. Si toate femeile, mamele, soţiile, prietenele şi colegele, doctore în arta de a face viaţa mai bună....
Morala: Am ajuns sa traim cu totii intr-o lume atat de ocupata si egoista, incat uitam esenta vietii in sine. Si de cele mai multe ori, uitam de cea care ne-a ajutat sa primim in dar viata. Dar de ce se intampla asa ?

Povestiri...

  • Un copil ca pâinea caldă



    Se spune că în timpul războiului, viaţa era tare grea şi oamenii sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi pâine oricărui copil şi asta fără nici un ban. A doua zi, încă din zori, mulţi prichindei se strânseseră în faţa casei în care locuia omul atât de bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare să apuce o pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o lua la goană, bucuros fiindcă prinsese o bucată mai mare. Era acolo o hărmălaie… Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică, pe care nici un copil nu o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pâine şi a plecat spre casă. Toată ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se purtase acea fată şi, ca urmare, a dat poruncă la bucătărie să fie coaptă o pâine mică, dar în care să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dis de dimineaţă, a aşezat pâinica deasupra celorlalte pâini şi a ieşit iarăşi cu toate coşurile în curte, unde copiii deja se strânseseră şi aşteptau nerăbdători. Din nou s-au repezit şi s-au luat la harţă. La sfârşit, fetiţa noastră, care aşteptase cuminte, ca şi în ziua precedentă, s-a ales tot cu pâinea cea mai mică, singura rămasă. Şi de această dată, i-a mulţumit frumos omului şi s-a grăbit spre casă, unde mama ei o aştepta. Când s-au aşezat la masă şi femeia a rupt pâinea, ce să vezi?! Galbenii s-au răsturnat pe masă din aluatul proaspăt. - Vai, s-a speriat mama, ce să fie cu aceşti bani ? Dacă banii au ajuns din greşeală în pâinea adusă de tine ? Poate i-au căzut brutarului, în timp ce frământa aluatul. Ia-i şi du-i imediat înapoi! S-a întors fetiţa la casa omului şi i-a dat acestuia toţi banii, spunându-i cum mama ei i-a găsit în pâinica primită. Privind-o cu drag, omul i-a răspuns: - Banii aceia nu au ajuns întâmplător acolo. După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare şi cum te-ai mulţumit chiar şi cu mai puţin, am hotărât să te răsplătesc. Astăzi, am văzut şi cât eşti de cinstită, fiindcă ai fi putut păstra totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în fiecare dimineaţă când vei veni să iei şi tu o pâinică, vei primi şi câte zece galbeni.

  • Cerşetorul din tinda bisericii



    Un om sărac şi bătrân, fără rude şi fără casă avea permisiunea de la preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea cu o pătură ruptă şi murdară şi dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea şi nici nu cerşea, dar cu toate astea mai multe femei din zonă nu-l sufereau spunând că este murdar şi că cine ştie ce microbi poartă în hainele lui murdare. Găsiră aceste femei un pretext şi se duseră apoi la părinte să discute. Ele spuseră că nu pot dimineaţa să se apuce de curăţenie în tinda bisericii, fiindcă sărăntocul stă acolo întins şi slujitorul lui Dumnezeu le făcu pe plac şi îi spuse bătrânului să plece, fiindcă deranjează. Acesta a plecat fără să cârtească, iar femeile erau bucuroase că se făcuse în biserică ceea ce ele voiau. După ce au ieşit într-o seară de la vecernie intrară în vorbă cu jandarmul care patrula prin târg după cum îi era misiunea. Acesta le întrebă: - Dar unde este bătrânul care dormea în tinda bisericii? O femeie îşi ascuţi glasul şi rosti cu mândrie. - Un’ să fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit? - Păi rău aţi făcut! rosti jandarmul. - Păi de ce să facem rău, că ne-a dat voie părintele! rostiră ele răspicat. - Ei ştiţi că eu mai am şi ronduri de noapte! Şi de multe ori l-am surprins pe bătrân făcând lucruri dumnezeieşti. - Eiiiii, cum să facă lucruri dumnezeieşti zdrenţărosul acela!? - Ei, aflaţi creştinelor acestea, că sunt lucruri pe care nici părintele nu le ştie. Sărăntocul din tinda bisericii, sau zdrenţărosul cum îi ziceţi voi, a apărat odată biserica de hoţi şi prădători sărind la ei cu bâta. Altă dată i-a dat lumânări unei femei care avea soţul muribund. Femeia neştiind ce să facă, fiind miezul nopţii şi soţul ei aproape să-şi dea sufletul, a venit aici la biserică ca să găsească o lumânare şi sărăntocul a ajutat-o. Şi altădată văzând că vasul cu agheasmă are o gaură prin care se scurgea apa sfinţită de Bobotează s-a pus să repare vasul, căci altfel toată apa sfinţită ar fi curs pe jos şi s-ar fi făcut mare păcat… - Şi de ce nu ne-ai spus astea din timp? Căci noi n-am ştiut că omul are faptele astea bune, spuseră femeile. - Bătrânul m-a rugat frumos să tăinuiesc acestea, fiindcă fapta bună se face într-ascuns, nu se trâmbiţează. Voi ştiţi că el nu vorbea, dar mi-a spus într-o seară acestea: ,,Mai repede mă odihnesc, faţă de păcatele mele când sunt înghiontit, jignit sau izgonit, decât atunci când mă laudă lumea. Rogu-te fii bun şi nu spune cuiva că aş fi făcut ceva bun, lasă-mă astfel să mă odihnesc!”. Auzind acestea femeilor le-a părut rău că au izgonit săracul şi au plecat apoi care încotro să-l caute. Şi se spune că încă mai caută şi astăzi, fiindcă nu l-au mai găsit.

Plânsul unei tinere necredincioase înaintea Judecății,adresat parintilor



         O, mamă, m-ai învățat să trăiesc în această viață de parcă aș fi fost nemuritoare. Vai, tată, că nici tu nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, nu mi-ai spus că am un suflet nemuritor în mine, și că mai există o altă viață, una veșnică. Voi v-ați îngrijit numai de trupul meu, și v-ați luptat mereu ca să am un viitor strălucit. N-am dus lipsă de nimic în viață, dulapul mi-era plin cu haine, podoabe și parfumuri, mi-ați spus că sunt frumoasă, dar eu acum văd ce suflet urât, murdar și negru am. Vai mie, căci va trebui să răspund și pentru acele suflete pe care le-am atras în desfrâu, și pentru toți pruncii pe care i-am avortat. Ați vrut să ajung om mare, și m-ați dat pe la facultăți. Ziceați că sunt inteligentă, dar eu acum văd cât de incultă am fost, căci nu știam nici măcar Rugăciunea de căpetenie „Tatăl nostru.” Tu, mamă, ai fost împreună cu mine la petreceri, ai vrut să mă vezi fericită, dar drumul către biserică nu mi l-ai arătat niciodată. Tu, tată, m-ai plimbat în întreaga lume, am cunoscut atâtea țări și orașe, am cunoscut atâția oameni, dar nu m-ai învățat să mă cunosc și pe mine însămi. Nu m-ați învățat să țin post, să mă spovedesc, zicând că numai cei proști cred în Dumnezeu, inteligenții își au religia lor proprie, iar eu mă făleam cu numele de ATEU, deși am fost botezată în religia ortodoxă. La ora de religie îmi plăcea să o iau peste picior pe profesoară, și să o combat cu teoria lui Darwin. Voi m-ați învățat că nu există Dumnezeu, și că omul se trage din maimuță. Cum, mamă, n-ai vrut tu să crezi că ai fost creată de un Dumnezeu așa frumos, și ai preferat să crezi că ești din maimuță ? O, vai, că mi-ați cumpărat zeci de astfel de cărți ateiste, iar Sfânta Biblie nu a existat în casa noastră. Când venea preotul de Crăciun și la Bobotează, voi îi închideați ușa, și spuneați că popii sunt niște hoți. Dar acești „hoți”, mamă, eu văd că au o negrăită slavă în cer. M-ați învățat să disprețuiesc pe cei ce duceau o viață curată, ferită de păcat. Îi batjocoream pe cei feciorelnici, zicând că sunt proști, și că nu știu să se îndulcească din plăcerile tinereții, dar eu acum văd ce slavă îi așteapă pe aceia care s-au înfrânat de la pofte, și au îndurat batjocura unora ca mine. Aceia pe care eu îi numeam habotnici, expirați, fixiști, țicniți, pocăiți, mironosițe… acum sunt cinstiți de Cerul întreg, mamă. Mă simțeam adesea singură, pustie, neîmplinită, deși eram înconjurată de atâția prieteni și de atâta lux. Îmi plângea adesea sufletul, iar eu nu știam ce îl doare. Nimeni și nimic nu mă putea mulțumi. Dacă aș fi știut că Hristos este Singurul Care îmi poate umple golul din inima mea, aș fi lepădat toate acele amăgiri deșarte, și L-aș fi lăsat pe El să-mi aline plânsul sufletului. Dar El era absent din viața mea, era absent din inima mea, deși Îl căutam fără să știu că inima mea după El plânge și însetează. Voi m-ați ținut deprte de Adevăr, și v-ați mocirlit împreună cu mine în cele mai grele păcate. Acum văd ca Raiul și Iadul nu sunt niște basme așa cum mi-ați spus voi. Acum văd că am purtat cu mine un suflet nemuritor, și că există viață veșnică. Acum văd pe Acela Care m-a creat, mamă. Îl văd pe Acela Care a creat lumea întreagă. A vegheat de aici neîncetat, și a plâns pentru mine știindu-mi pierzarea. El mă iubea mai presus decât orice, iar eu nici nu mă gândeam la El. O, amar mie, căci voi fi osândită în focul cel de veci pentru necredința și nepăsarea mea. O, părinți ai mei, vai și de sufletele voastre. Cum veți răspunde înaintea lui Dumnezeu pentru mine, singura voastră fată? Cum îmi veți salva sufletul, căci voi nu credeți în veșnicie, în existența sufletului, nu îmi veți face pomenire la biserică, parastase și milostenii, căci voi nu ați crezut niciodată în aceste obiceiuri religioase? O, mamă, ai vrut să mă vezi frumoasă.
O, tată, ai vrut să fiu inteligentă. Sunt așa cum v-ați dorit: frumoasă, gătită, parfumată, inteligentă… pentru IAD.

Despre intelegere




Am scris mai demult...nu cauta sa intelegi o femeie daca nu esti femeie...nici nu te-ar ajuta,mai degraba iubeste-o..(.si iubirea mai inseamna si libertate,eliberare.)asa cum e...La fel si ...un barbat...daca nu esti ca el,barbat...Sincer...nu poti spune ca intelegi pe cineva daca nu esti,,in pielea lui,,...Un orb daca nu esti tu,orb,un olog daca nu esti ca el...sau un cersetor...daca nu esti ca el...Odata...un om a marturisit duhovnicului ca obisnuieste sa se poarte urat ,sa umileasca un cersetor,sa il trimita la munca atunci cand vine sa ceara ceva...,,Nu dau bani cersetorilor pentru ca ii beau sau isi cumpara tigari...,,,,Dar,cine ti-a dat tie voie sa judeci ce fac ei cu milostenia ta?Tu da milostenie fara sa te intrebi ce face cu banii tai....daca face ceva rau va da socoteala lui Dumnezeu ,si nu tie.Cersetorii sunt fructe ale mantuirii date omului,la indemana noastra,,pe saraci totdeauna ii aveti cu voi,dar pe Mine nu ma aveti totdeauna,,spunea Hristos.Si...pentru fapta lui....i-a dat canon sa stea o saptamana,undeva ,departe,in alt oras,unde nu il cunoaste nimeni,in haina de cersetor,sa stea o zi intreaga cu mana intinsa ,jos ,in genunchi,asa cum vedea el,zilnic ,cu sila,facand acei cersetori pe care ii ocara...Nu sunt cuvinte sa exprime cata ocara si-a luat,de cate ori a fost scuipat,lovit,umilit...A indurat si frig,si ploaie...si foame.......apoi a fost luat pe sus de politie...a luat si amenda...Cu chiu,cu vai...a trecut acea saptamana cumplita ,cea mai neagra din viata lui...A venit smerit la duhovnic si a povestit cate a indurat....si..de atunci..cand vedea un cersetor mai,mai ii venea sa il ia in brate,aducandu-si aminte cate are de indurat un cersetor...Spunea cineva...,,eu nu vreau sa ma schimbe un barbat ci sa ma accepte asa cum sunt...Foarte adevarat...doi oameni trebuie sa se implineasca,ca doua piese de puzzle,nu sa se anuleze reciproc...Dar...nu cauta sa intelegi pe cel de langa tine..ci sa il iubesti...ca sa fii iubit si sa va completati unul pe altul devenind UN TRUP,O FIINTA.Mai bine accepta-l asa cum e...barbatii au nevoie de sex,de exemplu,asa cum femeile au mare nevoie de caldura sufleteasca de iubire...Daca tu ,ca femeie ,vrei sa primesti iubire...ofera barbatului ce are el nevoie pentru ca sexul sa devina dragoste...Iar barbatii...daca vor sa obtina ce au nevoie,trebuie sa invete sa isi ofere inima,caldura sufleteasca....sa iubeasca!Nu e greu sa convingi o femeie sa faca dragoste cu tine...greu e sa o faci sa simta...ca e dragoste si nu...altceva.Ca vrei s-o iubesti,nu sa faci din ea...o bucata de carne vie.Si iubirea...spunea PASCAL...,,e capacitatea omului de a-l asculta pe celalalt,,.
  • Copiii sunt ai lui Dumnezeu si nu ai tai!



    Povesteste o mamă:

    I-am spus odată Stareţului – la Mănăstire: - Mult mă neliniştesc pentru copiii mei ca să nu păţească ceva, ca să nu li se întâmple vreun rau. Primesc o mie şi unu de gânduri în mintea mea. Răspunsul Stareţului a venit rapid, la tensiune înaltă şi mişcator în acelaşi timp: - Şi cine ţi-a spus că aceşti copii sunt ai tai? Sunt ai lui Dumnezeu. Sunt mieluşeii Lui şi El te-a pus să-i păzeşti. *** La întrebarea: - Unde este dragostea lui Dumnezeu? De ce lasă să moara si copiii mici? a răspuns: - Dumnezeu a încredinţat părinţilor educaţia copiilor Lui şi nu a copiilor Lor. Copiii sunt ai lui Dumnezeu şi nu ai lor. Dumnezeu, prin moartea copiilor mici face de multe ori ceea ce face păstorul cu oaia îndărătnică ce nu vrea să intre în staul. Îi răpeşte mielul ca s-o silească să vină şi ea alături de el.
    Extras din Crâmpeie de viaţă. Din viaţa şi învăţătura Părintelui Epifanie Teodoropulos, Editura Evanghelismos, Bucureşti

  • Lasati preotii in pace!



    Am auzit,deseori,oameni care aruncau cu hule ,cu noroi in preoti,monahi sau ierarhi...in fetele bisericesti...,,Ia uite ce face ,,popa,,cutare sau calugarul ala sau...,,Ma uitam mirat la ei....,,mai,tu te rogi cat se roaga ala?Stii tu lacrimile si patimile lui?Cum indraznesti?Ia pune mana si te roaga cat se roaga acela si o sa vezi cum vin ispitele asupra ta...cum mancarea ti se va parea mai buna,cum femeile mai frumoase si ti se va aprinde pofta trupeasca in tine,demonul desfranarii.Noi,care abia daca scapam o rugaciune seara,la culcare sau mai mergem asa,din an in Paste la biserica...nu ii facem deloc deranj vrajmasului.Dar ei...care fac atatea rugaciuni si canoane...(fa si tu si vei simti pe pielea ta)vrajmasul e furios pe ei,si ii ataca cu razboaie de tot felul,cu ispite...Si...fiind oameni,e greu sa nu cazi in ispite...Asa ca fereste-te sa ii judeci,sa judeci pe oricine ,si vezi-ti de pacatele tale si lasa-i pe ei...Numai Domnul are dreptul sa judece!

  • O mana de ajutor



    În timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei căi ferate distruse de bombardament. Câţiva soldaţi, deşi se străduiau, nu puteau clinti un stâlp greu, căzut peste şine. Alături, Caporalul striga la ei, ocărându-i pentru neputinţa lor. Trecând pe acolo, un om l-a întrebat:
    - De ce nu-i ajuţi şi dumneata ?
    - Eu sunt Caporal, eu supraveghez şi comand. Ei trebuie să muncească!
    Străinul nu a mai spus nimic, dar şi-a scos haina şi a început să tragă şi el cot la cot cu soldaţii de un capăt al stâlpului. După scurt timp, au reuşit să elibereze şinele. Încântaţi de reuşită, soldaţii i-au mulţumit străinului care, luându-şi haina să plece, i-a mai spus caporalului:
    - Dacă va mai fi nevoie, să mă chemaţi şi altădată!
    - Da ?! – zise în batjocură Caporalul. Dar cine eşti dumneata ?
    - Sunt Generalul acestei Divizii …

    “Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”
    ( Sfântul Ambrozie )

Fugi de vise ca de foc!




Visul e una din cele mai puternice arme ale diavolului,ale raului....prin care intra in inima si mintea ta....De aceea,e bine sa fugim de vise si de imaginatie....Visul aduce dupa sine iluzia,amagirea....depresia,tristetea...gandurile care chinuie si macina omul....De ce sa visez?Nu e mai bine sa traiesc?E adevarat....visul ne mangaie,ne ajuta sa evadam din realitatea ce ne inconjoara cu relele si neimplinirile ei....Dar insasi realitatea se bazeaza pe visul cuiva din trecut,aparent....In realitate....ea se bazeaza pe credinta cuiva....ca dorinta lui se va indeplini....
Rad bine cei care rad de visatori....numindu-i ,,lunatici,,....Visul e atributul omului trandav,caruia ii place sa stea si sa mediteze...De aici pornesc muuuulte drame....sentimentul de singuratate,dorintele neimplinite,gandurile cele nesimtite care chinuie bietul tau capusor....Gandurile,spunea cineva,sunt niste nesimtite fara scrupule,ca mushtele care zboara prin gunoaie si aduc toata murdaria si bolile ....asa si gandurile zboara prin vazduhul plin de duhuri cazute(demoni)si aduc in mintea bietului om toate acele ganduri si vise care il chinuie si il terorizeaza....E cumplit razboiul gandurilor....marii asceti au dus lupte crunte cu gandurile si nu toti au biruit...De aceea,duhovnicii recomanda rugaciunea mintii(sau a inimii)...,,Doamne IIsuse Hristoase,Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu,pentru Nascatoarea de Dumnezeu,miluieste-ma pe mine,pacatosul(pacatoasa)!,,Pentru ca sa avem mereu mintea si inima la Hristos....si EL ne va strange la EL toate gandurile,ca intr-un buchet.....si ne va aduce pacea ,linistea....bucuria...
Fugi de vise ca de foc!