Jurnalul meu

                     La o petrecere, Alina, o fată de vârsta majoratului, a fost convinsă de prietenele ei să se drogheze. Ei nici prin cap nu îi trecuse până atunci să ia droguri. Era foarte mirată că ele fac aşa ceva, dar, pentru a nu fi mai prejos decât celelalte, a luat o primă doză. Încetul cu încetul a devenit dependentă de prafuri. Bani avea destui, de la tatăl ei care lucra la guvern. Numai că patima aceasta îi tortura sufletul. De fiecare dată, după ce îşi revenea din starea de extaz, mergea la biserica de lângă casă şi se ruga cu lacrimi în ochi:
             - Doamne, fie-Ţi milă de mine, nu mă lăsa să fiu distrusă de droguri. Ajută-mă să mă ridic. Şi dacă vreau, şi dacă nu vreau, vindecă-mă de boala mea, nu mă lăsa.

                  Dar până a doua zi Alina uita totul, şi iar se droga. Îi era ruşine să se spovedească, pentru că la acelaşi părinte se spovedise şi după ce îşi pierduse fecioria. Părintele o sfătuise cu multă dragoste să nu mai cadă în cursele diavolilor, ci să se lupte pentru a rezista ispitei. Şi de atunci nu mai căzuse în păcatul desfrânării. Dar dependenţa de droguri o tiraniza mult mai tare decât o apăsa ispita de a se culca cu băieţii care îi plăceau. Într-o zi, crezând că e singură în biserică, pentru că pe femeia de la pangar o văzuse ieşind în faţa bisericii, Alina a început să plângă şi să se roage cu voce tare: - Te rog, Doamne, nu mă lăsa. Vezi că drogurile mă distrug din ce în ce mai tare. Ajută-mă să scap de ele, Doamne, ajută-mă. Fie-Ţi milă de mine, Doamne. Părintele era în altar şi citea pomelnice. Când a auzit-o, a deschis uşa altarului şi, cu o voce blândă, a întrebat-o:
          - Alina, ai venit să te spovedeşti? Mirată că părintele îi mai ţinea minte numele şi mirată de faptul că, deşi îi auzise păcatul, părintele nu îi vorbise cu asprime, fata a văzut în aceasta mâna lui Dumnezeu. A hotărât să se spovedească. A fost cea mai zguduitoare spovedanie pe care o ascultase părintele. Deşi spovedise şi criminali, nimeni altcineva nu suferea atât de mult din cauza lanţurilor cu care îl legaseră patimile. Noaptea, când s-a apucat să facă Paraclisul Maicii Domnului, fata a văzut în cameră un înger care i se arăta când se droga. Îngerul s-a transformat într-un diavol înfricoşător:
          - Nu e drept, Doamne, nu e drept ca această ticăloasă să ceară ajutorul Maicii Tale. Nu e drept să fie miluită, după ce atâta vreme mi-a slujit mie. Dacă o vei ierta pe ea, unde este dreptatea Ta? Atunci nu ai decât să îi ierţi pe toţi criminalii şi pe toţi desfrânaţii. Oare ce vei face, îi vei primi la Tine pe toţi ticăloşii? Tu nu eşti Drept Judecător şi dreptatea Îţi este străină.

     Văzându-l pe diavol, care era înfricoşător, Alina şi-a scos crucea de la gât şi o ţinea cu putere în mâini. Şi s-a auzit un glas zicând:
   - Oare ţie îţi voi da socoteală? Sau oare tu l-ai făcut pe om, ca să Îmi spui cum să îl judec? Sau oare tu ai fost răstignit pe cruce? Pentru păcătoşi M-am răstignit, nu pentru drepţi. O, de s-ar pocăi toţi păcătoşii cum se pocăieşte această fată... O, de ar plânge toţi cu lacrimile ei, atunci nimeni nu ar mai ajunge la tine, în chinurile iadului. Diavolul sta şi asculta, tremurând.
   - Şi de ce zici că sunt nedrept? Nedrept eram dacă, aşa cum am îngăduit să fie ispitită de tine, nu i-aş fi întins o mână de ajutor, ca să se ridice din cădere. Şi pocăinţa ei am primit-o, şi lacrimile ei M-au făcut să fiu îndurător cu ea. Pentru aceasta, nu o voi mai lăsa să se lupte cu tine, ci o voi chema la odihna veşnică. Ca ea să se bucure şi tu să fii făcut de ruşine.
        Şi, în acel moment, fata şi-a dat duhul.