-
Un copil ca pâinea caldă
Se spune că în timpul războiului, viaţa era tare grea şi oamenii
sufereau de foame. Dar un om bogat s-a hotărât să-i ajute pe cei sărmani
şi a trimis vorbă în tot târgul că, din ziua următoare, el va oferi
pâine oricărui copil şi asta fără nici un ban. A doua zi, încă din zori,
mulţi prichindei se strânseseră în faţa casei în care locuia omul atât
de bun la suflet. Când acesta a apărut cu nişte coşuri mari, pline cu
pâine, copiii s-au repezit, îmbrâncindu-se, lovindu-se, căutând fiecare
să apuce o pâine cât mai mare. Fiecare, cum punea mâna pe câte o pâine, o
lua la goană, bucuros fiindcă prinsese o bucată mai mare. Era acolo o
hărmălaie… Dar omul a observat că undeva, la marginea curţii, aştepta
cuminte o fetiţă. După ce toţi ceilalţi copii şi-au ales ce pâini au
vrut şi au plecat cu ele, fetiţa s-a apropiat şi ea de primul coş şi s-a
uitat în el. Dar acolo nu mai rămăsese nimic. A căutat şi în cel de-al
doilea coş, dar şi acesta era gol. Spre bucuria ei, pe fundul celui
de-al treilea coş a găsit o pâinică mică, mică, pe care nici un copil nu
o băgase în seamă. Fetiţa a luat-o, a mulţumit frumos pentru pâine şi a
plecat spre casă. Toată ziua a stat omul şi s-a gândit la cum se
purtase acea fată şi, ca urmare, a dat poruncă la bucătărie să fie
coaptă o pâine mică, dar în care să fie puşi 10 galbeni. Apoi, dis de
dimineaţă, a aşezat pâinica deasupra celorlalte pâini şi a ieşit iarăşi
cu toate coşurile în curte, unde copiii deja se strânseseră şi aşteptau
nerăbdători. Din nou s-au repezit şi s-au luat la harţă. La sfârşit,
fetiţa noastră, care aşteptase cuminte, ca şi în ziua precedentă, s-a
ales tot cu pâinea cea mai mică, singura rămasă. Şi de această dată, i-a
mulţumit frumos omului şi s-a grăbit spre casă, unde mama ei o aştepta.
Când s-au aşezat la masă şi femeia a rupt pâinea, ce să vezi?! Galbenii
s-au răsturnat pe masă din aluatul proaspăt. - Vai, s-a speriat mama,
ce să fie cu aceşti bani ? Dacă banii au ajuns din greşeală în pâinea
adusă de tine ? Poate i-au căzut brutarului, în timp ce frământa
aluatul. Ia-i şi du-i imediat înapoi! S-a întors fetiţa la casa omului
şi i-a dat acestuia toţi banii, spunându-i cum mama ei i-a găsit în
pâinica primită. Privind-o cu drag, omul i-a răspuns: - Banii aceia nu
au ajuns întâmplător acolo. După ce am văzut ieri cum ai avut răbdare şi
cum te-ai mulţumit chiar şi cu mai puţin, am hotărât să te răsplătesc.
Astăzi, am văzut şi cât eşti de cinstită, fiindcă ai fi putut păstra
totul, dar tu mi-ai adus banii înapoi. Drept răsplată, în fiecare
dimineaţă când vei veni să iei şi tu o pâinică, vei primi şi câte zece
galbeni.
-
Cerşetorul din tinda bisericii
Un om sărac şi bătrân, fără rude şi fără casă avea permisiunea de la
preot să doarmă noaptea în tinda bisericii. El se învelea cum putea cu o
pătură ruptă şi murdară şi dormea acolo în frig, singurul avantaj fiind
că nu s-ar fi udat dacă Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe
nimeni, nu vorbea şi nici nu cerşea, dar cu toate astea mai multe femei
din zonă nu-l sufereau spunând că este murdar şi că cine ştie ce microbi
poartă în hainele lui murdare. Găsiră aceste femei un pretext şi se
duseră apoi la părinte să discute. Ele spuseră că nu pot dimineaţa să se
apuce de curăţenie în tinda bisericii, fiindcă sărăntocul stă acolo
întins şi slujitorul lui Dumnezeu le făcu pe plac şi îi spuse bătrânului
să plece, fiindcă deranjează. Acesta a plecat fără să cârtească, iar
femeile erau bucuroase că se făcuse în biserică ceea ce ele voiau. După
ce au ieşit într-o seară de la vecernie intrară în vorbă cu jandarmul
care patrula prin târg după cum îi era misiunea. Acesta le întrebă: -
Dar unde este bătrânul care dormea în tinda bisericii? O femeie îşi
ascuţi glasul şi rosti cu mândrie. - Un’ să fie? La treburile lui! L-am
izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit? - Păi rău aţi
făcut! rosti jandarmul. - Păi de ce să facem rău, că ne-a dat voie
părintele! rostiră ele răspicat. - Ei ştiţi că eu mai am şi ronduri de
noapte! Şi de multe ori l-am surprins pe bătrân făcând lucruri
dumnezeieşti. - Eiiiii, cum să facă lucruri dumnezeieşti zdrenţărosul
acela!? - Ei, aflaţi creştinelor acestea, că sunt lucruri pe care nici
părintele nu le ştie. Sărăntocul din tinda bisericii, sau zdrenţărosul
cum îi ziceţi voi, a apărat odată biserica de hoţi şi prădători sărind
la ei cu bâta. Altă dată i-a dat lumânări unei femei care avea soţul
muribund. Femeia neştiind ce să facă, fiind miezul nopţii şi soţul ei
aproape să-şi dea sufletul, a venit aici la biserică ca să găsească o
lumânare şi sărăntocul a ajutat-o. Şi altădată văzând că vasul cu
agheasmă are o gaură prin care se scurgea apa sfinţită de Bobotează s-a
pus să repare vasul, căci altfel toată apa sfinţită ar fi curs pe jos şi
s-ar fi făcut mare păcat… - Şi de ce nu ne-ai spus astea din timp? Căci
noi n-am ştiut că omul are faptele astea bune, spuseră femeile. -
Bătrânul m-a rugat frumos să tăinuiesc acestea, fiindcă fapta bună se
face într-ascuns, nu se trâmbiţează. Voi ştiţi că el nu vorbea, dar mi-a
spus într-o seară acestea: ,,Mai repede mă odihnesc, faţă de păcatele
mele când sunt înghiontit, jignit sau izgonit, decât atunci când mă
laudă lumea. Rogu-te fii bun şi nu spune cuiva că aş fi făcut ceva bun,
lasă-mă astfel să mă odihnesc!”. Auzind acestea femeilor le-a părut rău
că au izgonit săracul şi au plecat apoi care încotro să-l caute. Şi se
spune că încă mai caută şi astăzi, fiindcă nu l-au mai găsit.