miercuri, 18 iulie 2012

Psiholog neîntrecut, preotul este exemplul uman cu cele mai puţine iluzii,

 incapabil - prin meserie - să acorde semenilor săi un credit cât de mic; de aici aerul lui complice, şiretenia, blândeţea prefăcută şi cinismul profund. Aceia dintre ei - un număr cu adevărat neînsemnat - care-au păşit pe drumul sfinţeniei, n-ar fi făcut-o dacă-şi priveau mai atent enoriaşii: au fost nişte rătăciţi, nişte răi preoţi, incapabili să trăiască în chip de spectatori - şi profitori - ai păcatului originar.Dezgust în faţa cărnii, a organelor, a fiecărei celule, dezgust primordial, chimic. Totul în mine se dezagregă, chiar şi acest dezgust. În ce osânze, în ce miasme şi-a găsit spiritul sălaş! Trupul acesta, care prin fiece por emană duhori în stare să împută întregul univers, e doar un maldăr de gunoaie scăldat de un sânge aproape la fel de imund, un buboi ce schimonoseşte geometria globului. O, greaţă miraculoasă! Oricine se apropie de mine mi-arată fără voie faza exactă a descompunerii sale, destinul livid ce-l pândeşte. Orice senzaţie este funebră, orice voluptate - sepulcrală. Ce meditaţie, oricât de neagră, ne-ar putea învăţa mai mult decât lecţia - decât coşmarul - plăcerilor noastre? Căutaţi-i pe adevăraţii metafizicieni printre desfrânaţi, în altă parte nu-i veţi găsi.