duminică, 2 octombrie 2011

Ah! ce frumoase-s serile de toamna!
Prin frunze reci doar un fior adie;
S-arata-n deal, cu fata purpurie,
A noptilor fermecatoare Doamna.
Pe campul vested tainic ea-mprastie
Stralucitoarea-i negura albastra,
O, Doamne sfant! Ce pana mult maiastra
Atata farmec ar putea descrie!
Stropit cu lacrimi pare-acum boschetul.
In umbra lui ma simt prins de tristete:
Exista oare-atata frumusete
In fire, — asa cum o simti tu, poetul?
Ori suntem prada — o! gandire-amara!
De-a simturilor noastre amagire
Ce-arunca-un val frumos peste-o nestire,
Si totusi, Doamne, ce frumoasa seara!